Cateodata insa mai cazi pe ganduri. Oare chiar asta sa fie trasatura definitorie a romanilor: hotia? Nu ospitalitatea, nu frumusetile patriei, nu buna-cuviinta si rezistenta in fata nedreptatilor istoriei? Bine, dar noi, romanii, traim zilnic printre romani si n-am fost furati, adica nu chiar atat de des. Asa, cand si cand, s-a mai intamplat. Eu, unul, am fost furat de vreo trei sau patru ori – asta in Romania, in strainatate nu mi s-a intamplat niciodata. Imi amintesc povestea unui prieten care statuse o vreme mai indelungata in Elvetia si se obisnuise sa mearga linistit peste tot cu rucsacul atarnat neglijent in spinare. La vreo doua zile dupa ce s-a intors in Romania, i s-a furat camera video din rucsac undeva, intr-un tramvai. Isi pierduse reflexul pe care il avem aici mai toti: sa mergem pe strada cu portofelele ascunse in buzunarele interioare si cu simturile ascutite, ca sa percepem si cea mai mica atingere suspecta, adica orice atingere. Ceva din mintea noastra ne spune ca, desigur, nu suntem o natie de hoti, nici vorba!, totusi e mai bine sa ai grija.
Pentru ca, desi ne revolta ideea ca strainii ne-ar putea eticheta atat de jignitor, asa, intre noi, mai rabufnim cateodata cu amaraciune sau, daca nu, zambim amuzati de inventivitatea vreunui roman care a furat stiu eu ce, ouale de sub gasca occidentala si stam tot timpul, cum ziceam, cu simturile treze. Poate ca ne lipseste distanta necesara sa intelegem ce inseamna asta. Ne-am obisnuit sa traim cu fenomenul si, ca sa nu-l numim cu acel nume de rusine care-i da adevarata dimensiune, rostim adesea eufemisticul „descurcareala“. Ai nostri nu fura, ci se descurca: se descurca vamesii, se descurca traficantii de tigari, se descurca si evazionistii fiscali, si milionarii facuti din afaceri cu statul, si functionarii care-i ajuta, si politicienii deveniti milionari intr-un mandat.
Da, exista si hoti, dar aia sunt niste gainari, julitori de telefoane, portofele si medalioane de la gatul fetelor. Ei merita tot dispretul nostru si ani multi de puscarie. Insa ceilalti, cei care se descurca de-adevaratelea, sunt respectati si admirati. La alegerile locale din vara au fost alesi in cateva locuri primari condamnati la inchisoare sau chiar aflati deja la inchisoare pentru frauda, furt din bani publici, trafic de influenta. Dar concetatenii lor i-au votat, uneori chiar cu o majoritate inutila. Zeci de consilii judetene isi au prefectii cercetati pentru „descurcareli“. Au furat – sau s-au descurcat – senatori, deputati, primari, viceprimari, sefi ai companiilor de stat, ofiteri de politie si de armata, sefi ai fiscului, ministri si prim-ministri.
Aici intervine ceea ce stiintele socio-umane numesc diferenta culturala. Probabil ca noi, romanii, avem o toleranta mai mare la furt, mai ales daca nu ne afecteaza direct, adica daca nu ne dauneaza, ci, eventual, ne ajuta sa ne descurcam si noi. Uite, cred ca asta ar fi un slogan mai bun pentru brandul de tara: „tara descurcaretilor – denumire de origine controlata“.