„Un taietor de lemne sarman traia impreuna cu nevasta si cele trei fiice ale sale intr-o coliba, la marginea unei paduri singuratice. Intr-o dimineata, cind tocmai se pregatea sa plece la munca, ii spuse nevestei: – Trimite-mi la amiaza merindele in padure cu fiica noastra cea mare, caci altfel nu termin treaba. Si, ca sa nu se rataceasca, adauga el, am sa iau cu mine o punga de mei si am sa presar boabe pe drum.”
Nu-i amintirea ta. Ai dat peste ea, ca peste atitea altele, intr-o debara straina. „Dar vrabiile, ciocirliile, pitigoii, mierlele si scatiii ciugulisera de mult meiul, incit fata nu mai gasi drumul. Astfel ca merse tot inainte, la voia intimplarii, pina ce soarele asfinti si se lasa noaptea. Copacii fosneau prin intuneric, bufnitele tipau si fetei incepu sa i se faca frica.”
Dorul cauta iar si iar
O regasesti exuberant si totusi cu mihnire. Nu-ti apartine cartea, n-ai rasfoit-o niciodata, cu toate ca o stii inca pe de rost. Te-ntrebi daca ti-o fi vegheat vreun somn, daca ai buchisit-o singur sau ti-a descifrat-o glasul… cui?
„Atunci zari in departare o luminita ce licarea printre copaci (…) «Intra, intra» striga vocea si, cind deschise usa, vazu un batrin carunt care sedea la masa, cu capul sprijinit in miini, iar barba alba ii atirna peste marginea mesei, pina aproape de pamint. La gura sobei stateau culcate trei animale: un cocosel, o gainusa si o vaca baltata.”
Te miri ca ai uitat povestea… Dorul cauta iar si iar, prin frunzele corcodusului din strada Labirint numarul 1, printre pietrele descarcate intr-o zi morman de-o basculanta, printre raze strecurate din dosul jaluzelelor in celalalt „acasa”.
„— Sint fiu de rege si am fost blestemat de o zgripturoaica sa traiesc in padure sub infatisarea unui mosneag; nu-i era ingaduit nimanui sa stea in preajma mea, afara de trei slujitori, prefacuti in gainusa, cocosel si vaca baltata. Vraja nu o putea rupe decit o fata atit de buna la suflet, incit sa poata ingriji cu tot dragul nu numai oamenii, ci si animalele, iar aceea ai fost tu. Azi, la miezul noptii, ne-ai scapat de sub puterea vrajii si vechea casa din padure este iarasi acum falnicul palat de altadata.
Iar dupa aceea fiul de rege dadu slujitorilor porunca sa mearga la parintii fetei sa-i pofteasca la nunta lor.”
Azi, la miezul noptii, dupa douazeci de ani, cuvintul „zgripturoaica” suna-n vocea ta la fel de strain precum amintirea insasi.
Fratii Grimm, Casuta din padure, traducere de Ileana Raus, proiectarea si realizarea papusilor: Hannelore Wegener, fotografii: Klaus Gotze, Editura Karl Nitzche, Niederwiesa; Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1983.