In urma cu cateva zile, la Iasi s-a incheiat o expozitie de fotografie intitulata „Swedish Dads“. Ii apartine fotografului suedez Johan Bävman si arata fotografiile a 25 de tati in concediu parental, alaturi de copiii lor. De la taticul care picteaza cu oja unghiile fiicei lui in timp ce il tine in mana stanga pe fratiorul mai mic, la tatuatul care isi imbaiaza baiatul in chiuveta de la bucatarie, la un client in pantaloni de trening si halat de casa la standul de limonada al celor doua fetite ale sale. Sunt imagini ale tandretei, oboselii, exasperarii, grijii, jocului si, peste toate, ale iubirii, intre tati si copiii lor.
Fotografiile suedezului apar si in numarul din ianuarie al „National Geographic“, constituind una din multele fatete prin care a fost tratata problema genului. Ce inseamna, ca barbat, sa beneficiezi de concediu paternal? De ce radem de tatii care aleg sa ramana acasa cu copiii? Exista sau nu o preconditionare care ii face pe barbati mai putini disponibili spre relationarea cu copiii? Intreg numarul exploreaza atat ce reprezinta masculinitatea in zilele noastre, ce presupune feminitatea, cat si care sunt multele nuante dintre cele doua capete ale segmentului. Calatoreste de la obsesia rozului la fetitele din societatile de consum pana la ritualurile de mutilare a organelor genitale care marcheaza iesirea din adolescenta a 90% dintre fetele din Sierra Leone. Trecerea spre „barbatie“ e prezentata prin lentila empatica a unui jurnalist american, el insusi tata de adolescent, care urmareste o ceremonie de circumcizie a unui tanar dintr-un trib din vestul Kenyei.
„National Geographic“ face insa cativa pasi in plus. Editorialul numarului se intituleaza „De ce am pus o fetita transgen pe coperta“ si insoteste o fotografie a unui copil frumos de noua ani, cu par lung in suvite rosii si blonde, o privire darza si trasaturi delicate. Este Avery Jackson, din Kansas, care s-a nascut baiat si de la varsta de cinci ani traieste ca fata. In aceasta cheie, „National Geographic“ deschide o discutie despre fluiditatea conceptului de gen, abordata surprinzator: prin povesti ale copiilor de 9 ani din intreaga lume. La acea varsta, copiii sunt sinceri, sunt constienti de ei insisi, dar sunt si exemple foarte bune ale conditionarii culturale. Felul in care isi inteleg genul si isi proiecteaza viitorul ne arata ca viata este colorata, in ciuda insistentei unor societati de a face ca peisajul sa fie doar in creion alb-negru. Pentru a intelege mai bine intregul tablou, este nevoie de cuvinte noi: transgen, androgin, ambigen, genederqueer, nonbinar. „National Geographic“ are un dictionar al celor mai frecvente.
Ca intotdeauna, vor exista cei care sustin ca vocabularul nostru este suficient si ca lumea trebuie sa se conformeze lucrurilor pe care noi le credem despre ea, nu invers. Un comentariu real de la editia din Romania a revistei suna cam asa: „Incercati o manipulare agresiva sub umbrela tolerantei! Toleranta mea merge pana acolo unde imi sunt incalcate convingerile, valorile, radacinile!“. Tocmai pentru ca „National Geographic“ ajunge, de multi ani, la acele ganduri ale noastre care inca nu sunt convingeri, meritul lor este cu atat mai mare. Felicitari.