Scumpe domnule Bulgakov, am depasit, nu cu mult, etatea la care ati scris si ati publicat Insemnari pe mansete. Nu stiu cat conteaza amanuntul, dar va fac o scandaloasa destainuire: din intreaga dumneavoastra opera, de aceasta scurta nuvela m-am simtit cel mai apropiat.
Nu de Maestrul si margareta, nu de Inima de caine, nu de Diavoliada, nu de Ouale fatale, nici macar de teatrul dumneavoastra, despre care nu o data am scris elogios. Nu. De aceasta scurta nuvela in care un om de litere se trezeste intr-un labirint birocratic, pe care incearca, dupa puteri, sa-l schimbe, si bineinteles ca nu se va intampla asa.
Nu cred in gloria postuma. E si ea un moft. Cred in aceste cartii vii, care le dau palme peste fata contemporanilor ca sa ii trezeasca la realitate, si bineinteles ca ei nu se trezesc, ceea ce nu ii opreste pe scriitori din scrisul lor. Cred mult in idealistii cu visele frante.
Daca nu ar fi fost inceputul anilor ’20, secolul XX, Insemnari pe mansete ar fi avut, probabil, un destin mai bland. Ati ajuns pana la urma scriitorul care promiteati ca veti fi, iar asta mi se pare ca tine de o miraculoasa tenacitate. Bineinteles ca va invidiez.
Dar ma gandesc la dumneavoastra tanar scriind aceasta carte, care are, deopotriva, stil si lacune. Scriati perfectibil. Dar cata energie si cata furie buna si cat minunat sarcasm. Erati atat de tanar, domnule Bulgakov, si totusi stiati deja tot! Nu doar ideile, ci si cuvintele va ajutau. {i de unde cunosteati atat de bine omul? Doar pentru ca ati fost medic? E peste poate. Cunosc atatia medici care nu inteleg nimic din natura umana. Dependenta de morfina? Aceasta este doar o sinucidere permanent amanata, nu un izvor de luciditate.
Ati fost in dizgratia bolsevicilor, si cum sa nu fiti, cand aveati umor?
V-a sunat insusi Stalin si tot el v-a oprit publicarea cartilor, ati orbit si ati ajuns faimos dupa moarte, si nici o biblioteca mare nu mai este de gandit fara Maestrul si Margareta. Si iata ca am insolenta sa ma prezint aici si sa spun ca Insemnari pe mansete va este, daca nu capodopera, macar cea mai buna fereastra deschisa catre sufletul personal. Un asemenea curaj, o asemenea onestitate nu mi se par un maruntis. Ele sunt, in literatura, totul.
M-am incantat de seratele dumneavoastra literare, cand aduceati in dezbatere si in disputa operele lui Puskin sau Gogol. Ce frumoasa nebunie a tineretii! {i cu cat farmec distrugeati tot ceea ce distruge un suflet la inceput de drum: aceasta monstruozitate, aceasta obtuzitate, acest absurd al birocratiei dintotdeauna si de pretutindeni.
?{i cum s-au spulberat sectiile culturale ale intreprinderii dumneavoastra de la Vladikavkaz ca si cum n-ar fi fost! Nu altfel s-au spulberat inainte si dupa dumneavoastra, pana in zilele noastre. Cunosc bine sentimentul. Am lucrat candva intr-o redactie de ziar astazi atat de decazut incat trebuie, uneori, sa ma ascund in arhiva si sa ma recitesc pentru a fi sigur ca nu mi-am visat deceniul precedent. Domnul Bulgakov, Insemnarile sunt intocmai cartea pe care visam sa o scriu la inceputul Interbelicului personal. Nu stiam ca fusese deja scrisa. Nu stiam ca ati scris-o chiar dumneavoastra. M-am bucurat sa aflu ca nu m-am inselat crezandu-va mereu un om cu un crez. Ce altceva sa poti cere unui om, nu-i asa? Nu-i asa?