Ma gandesc, de exemplu, la transportul de persoane pe calea ferata. Aici au aparut de catva timp mai multe companii private, care au preluat trasee de calatori prin toata tara. Teoretic, e bine: a aparut concurenta, iar CFR Calatori si companiile private trebuie sa se intreaca intre ele ca sa-i atraga pe calatori, oferind conditii de calatorie civilizate, preturi atractive, legaturi bune intre trenuri. Practic, e rau: de obicei companiile private isi adjudeca anumite trasee, iar atunci cand unele rute nu mai sunt profitabile, gasesc o metoda semilegala prin care le intrerup – si intrerupte raman. Asa s-a intamplat, de exemplu, in zona de vest a tarii, cu ruta Iam-Oravita-Berzovia, una dintre cele mai vechi linii de cale ferata din tara. Acolo sinele ruginesc incet, asteptand sa fie furate si duse la fier vechi. Dupa mai bine de un secol, perioada in care trenurile faceau parte din viata oamenilor si le-o organizau dupa mersul lor, capitalismul nostru original, ajutat de impotenta statului roman, a nimicit o ordine devenita fireasca. Iar asta e doar un exemplu.
In halul in care e azi, reteaua de cai ferate din Romania e o buna ilustrare a combinatiei exotice dintre proasta administrare si proasta privatizare. Doamne fereste sa fie nevoie vreodata de ea in scopuri strategice!
E drept ca romanii nici nu mai circula prea mult cu trenul – asta si din cauza conditiilor proaste, dar si fiindca multi si-au cumparat masini, cu care circula pe soselele desfundate ale patriei si viseaza la clipa cand bucatile ciuntite de autostrazi se vor uni si se vor transforma in drumuri adevarate.
Deocamdata mai au de asteptat. Probabil ca suntem tara cu cele mai multe cioturi de autostrada ce leaga nimic de nimic. Asa se vede inca o data cum functioneaza capitalismul romanesc asociat investitiilor de stat: majoritatea tronsoanelor de autostrada au fost concesionate unor firme private, care si-au facut treaba prost sau foarte prost. Cum altfel sa explici, de exemplu, ca o companie ca faimoasa Bechtel a putut construi in Croatia autostrazi prin munti, taind tuneluri in stanca, la preturi de doua-trei ori mai mici decat in Romania, unde nu a facut mai nimic, dar a incasat o carca de bani pentru mai nimicul asta?
Printre domeniile de interes national in care statul si-a pierdut monopolul se numara si invatamantul. Stim cu totii cum au proliferat institutiile de invatamant particulare odata ce legea a permis infiintarea lor. Nu m-as hazarda sa vorbesc despre calitatea educatiei din gradinitele, scolile sau liceele private din Romania, fiindca aici, dincolo de costurile mai mici sau mai mari, calitatea educatorilor ramane esentiala. Insa cele mai vizibile corabii ale educatiei private, universitatile, au dovedit inca o data cum se poate deturna o intentie laudabila. O logica sucita a existat si aici: infiintezi o universitate particulara ca sa faci o afacere, asa cum infiintezi un butic sau un salon de coafura. Da, educi tinerele minti, cum sa nu, dar scopul esential ramane profitul, altfel ce rost ar avea sa bagi banii in asa ceva? De cealalta parte, aceeasi logica negustoreasca i-a motivat si pe studenti: de vreme ce dai niste bani pentru studii, trebuie sa primesti ceva in schimbul lor. Asa ca ambele parti au acceptat tacit ideea de a cumpara/vinde diplome de licenta, iar majoritatea universitatilor particulare de la noi au devenit tipografii de diplome. Intre Harvard si Ciorogarla distanta nu e doar de calitate, ci si de mentalitate.
Ar mai merita amintite si investitiile private din sanatate, un alt domeniu in care nevoia de profit afecteaza interesul public. Dar aici ar fi atatea de zis, incat mai bine o las pe alta data.