Scumpe domnule Balzac, mi-am adus aminte de dumneata citind câteva intâmplari lumesti din viata scriitorilor. Ati ramas in istoria literaturii si cu aceasta trista observatie pe care obisnuiati sa o faceti la iesirea de la bordel: s-a mai dus un roman! Legenda spune ca va cam secatuiau damele. Aceasta explozie de umanitate m-a apropiat de dumneata si, in ciuda a ceea ce gresit au fost invatati sa creada cei de astazi, nu va gasesc deloc depasit, domnule Balzac. Dimpotriva, dimpotriva, asemenea celui mai intelept dintre prietenii mei, sunt incredintat ca, pe masura ce trece timpul, noi abia ne apropiem de dumneavoastra. Ati cunoscut omul. Nu se mai poate gândi astazi comedia umana in afara celor pe care ni le-ati lasat.
O alta acuzatie care vi se aduce este exagerata complexitate a descrierilor din operele dumneavoastra, excesul de comparatii. O gasesc nefondata. Ba dimpotriva. As adauga aici ca rareori au existat prozatori atât de puternici, care sa fie concomitent atât de mari poeti (comparatia tradeaza dintotdeauna poetul, m-am incântat de aceasta atât de simpla si totusi minunata remarca: „se uita in jurul sau, ca un câine care, furisându-se intr-o bucatarie straina, se teme de bataie“).
Asadar, acestia sunt pionii mei, domnule Balzac. Asa va joc: cu acesti pioni de alb in cavalcada. Cred ca sunteti indelung subestimat, tocmai pentru ca v-au strecurat in materia scolara, printre clasici (ceea ce salveaza, in prefabricate, memoria, dar va indeparteaza de tânarul cititor). Nu mai sunt tânar cititor. Am de altfel vârsta la care dumneavoastra ati publicat, la 1832, Colonelul Chabert. Si nu ma sfiesc sa afirm ca aceasta este o capodopera, oricât de multi mi-ar contesta afirmatia.
Povestea acestui colonel din razboaiele napoleoniene care se intoarce la Paris, dupa ce a fost declarat mort, sa-si ia inapoi vechea viata, lupta lumii de a ramâne pe pozitii, contra colonelului si a adevarului, vederile din curtea interioara a slehtei avocatilor… toate acestea sunt teribile, domnule Balzac!
S-a facut si un film de mare succes dupa lunga dumneavoastra nuvela, inspre sfârsitul mileniului II. Cu marii actori Gérard Depardieu, Fanny Ardant si Fabrice Luchini. Nu e un film rau, dar nu reuseste nici macar sa se apropie de carte. Cu toate acestea, editorii insista sa lase pe coperti imagini din aceasta pelicula, ca si cum cinemaul ar fi cu ceva superior literaturii. Mi se pare o barbarie, ma revolt, dar si trec usor mai departe. La ce folos?
Domnule Balzac, va asigur ca va citesc tot mai atent de la intoarcerea Colonelului si nu va gasesc, deloc, cusur. Dimpotriva! Dimpotriva, le strig detractorilor! Priviti acest fragment: „Acest birou intunecos, napadit de praf, avea, asadar, pentru impricinati, aidoma tuturor celorlalte, ceva respingator, ce facea din el una dintre cele mai hidoase monstruozitati pariziene. Desigur, daca sacristiile igrasioase, unde rugaciunile se cântaresc si se platesc ca niste mirodenii; daca dughenele de haine vechi, unde se leagana zdrente care vestejesc toate iluziile vietii, aratându-ne cum sfârsesc bucuriile noastre; daca aceste doua cloace ale poeziei n-ar exista, un birou avocatesc ar fi cea mai oribila dintre toate dughenele din societate noastra. Dar la fel se infatiseaza un tripou, un tribunal, un birou de loterie si un bordel. De ce? Pentru ca in aceste locuri, drama, petrecându-se in sufletul omului, face sa nu-i mai pese de nimic din jur; ceea ce ar explica deopotriva simplitatea marilor gânditori si a marilor ambitiosi“.
Personal, nu gasesc printre contemporani pe nimeni care sa poata sa se ridice la aceasta inaltime a descrierii unei idei. E o realitate pe care trebuie sa o indur.
O indur.