In Romania noastra reala exista la un capat cateva milioane de oameni care muncesc, cei pe care ii putem numi palmasi sau iobagi, si care platesc pentru fictiunea numita stat taxe, impozite, amenzi, contributii la bugetul asigurarilor de sanatate si alte cele. La celalalt capat al canalului colector de bani stau cateva mii de oameni, baronii politicii si administratiei romanesti, care se folosesc de banii respectivi asa cum le trece lor prin cap, de obicei imbogatindu-se pe ei si propriul clan. Asta e, simplificata, realitatea noastra meschina: milioane de oameni care platesc taxe de protectie unor grupuri de profitori ce detin puterea de mai bine de un sfert de secol. Partidele politice, parlamentul, institutiile statului de drept sunt si ele niste fictiuni, niste forme fara fond folosite drept masca pentru aceasta realitate rapace.
Palmasii s-au mai revoltat din cand in cand, din cand in cand baronii au mai facut un pas inapoi sau, gratie unor lupte intestine, s-au mai doborat unii pe altii, dar Romania tot n-a devenit un stat de drept, un stat democratic. Parea ca o sa devina – mereu parea asa. Cand Conventia Democrata a invins in alegeri FSN, cand tara noastra a devenit stat membru al Uniunii Europene, cand opozitia condusa de Traian Basescu a preluat puterea, in dauna aceluiasi FSN/PSD… am sperat si iar am sperat. Am iesit in strada de zeci de ori. Am protestat si am sustinut. Am crezut. Altii, mai sceptici sau, poate, mai resemnati au emigrat, cu inima grea, dar convinsi ca aici n-o sa se schimbe niciodata mare lucru.
Un pas inainte, doi pasi inapoi: asa a evoluat statul de drept in Romania pana acum cativa ani. Si dintr-odata, prin nu stiu ce concurs de imprejurari, am inceput sa vedem cum sunt pusi sub acuzare, arestati si chiar condamnati oameni politici din prima linie, nume grele ale marelui jaf postcomunist, oameni care pareau intangibili. Am avut apoi, vreme de un an, cel mai onest guvern postcomunist si am sperat iar, desi cu inima stransa, fiindca banuiam ce ne-ar putea astepta dupa alegerile din decembrie.
Banuiam, da, dar cred ca nimeni nu-si putea imagina agresivitatea cu care ar putea contraataca noii guvernanti, adica vechii profitori. Amenintati de-acum de o putere juridica tot mai independenta, au renuntat la orice aparente. (Probabil ca asa actioneaza un animal incoltit cand isi simte primejduita propria piele.) Lipsiti de orice subtilitate si inteligenta, au actionat cam in felul in care o faceau comunistii in anii lor de glorie: s-au incapatanat sa adopte o ordonanta de urgenta gandita in asa fel incat sa-i scape de procese penale pe greii si dubiosii baroni ai tarii. Sa-i gratieze, sa-i amnistieze, sa-i lase sa fie prim-ministri si sa stapaneasca pe mai departe tara asta de palmasi resemnati.
La ora la care scriu textul de fata, vreo trei sute de mii de oameni, care inca mai cred ca toti cetatenii Romaniei sunt egali in fata legii, au iesit in strada si protesteaza cu o indarjire admirabila. Pariez ca baronii nostri sunt nedumeriti: ei si-au trait toata viata in logica raportului „stapan-sluga“. Noi, ceilalti, mai speram o data sa transformam fictiunea in realitate. Altfel ar fi mai bine sa ne caram naibii din tara. Sau sa devenim cu totii lichele si sa ne gratiem unii pe altii. Iar daca simtim vreun gust rau in gura, nu-i nimic: e gustul tarii in care ne-am nascut.