Dupa ce am mai crescut, cand am inceput sa avem intrebari despre cine suntem, cu ce scop suntem, cel mai frecvent raspuns primit a fost „crede si nu cerceta“. Apoi, pana ne-am maturizat si am inteles mai bine ce inseamna relatiile, ne grabeam sa dam raspunsurile pana sa primim intrebarea. Abia mai tarziu am inteles ca de multe ori intrebarile sunt cele care ne duc mai departe. Iata cateva din cele pe care as prefera sa nu le vad rezolvate.
In Titanic, de ce a trebuit sa moara si Jack?
Este o dezbatere care dureaza de 20 de ani, iar acum cateva zile a mai aparut un argument. La finalul Titanicului, Rose si Jack se agata de o bucata de usa care pluteste pe ocean. Rose urca pe placajul de lemn si se salveaza, iar Jack ramane agatat cat poate, inainte sa coboare, inghetat, pe fundul oceanului. Fanii filmului au spus de pe atunci ca ar fi incaput amandoi pe placa, ba chiar si spatiu sa joace si carti sa nu se plictiseasca. Mythbusters, celebra emisiune de testare a miturilor urbane, a dedicat un intreg episod posibilelor scenarii de salvare, ajungand la concluzia ca ar fi fost posibil, daca se legau cu vestele de salvare de placaj. Kate Winslet, actrita principala, a spus si ea anul trecut ca ar fi putut exista un scenariu mai prielnic pentru cuplul naufragiat. Acum cateva zile, regizorul James Cameron a refuzat inca o data teoria supravietuirii. Explicatiile tin de forta arhimedica si de romantismul scenariului. Mai bine sa nu stim raspunsul.
Alta intrebare.
Ce inseamna finalul din Inception?
Ramanem tot la Leonardo di Caprio, personaj principal si in Inception (Inceputul). La finalul filmului, ar fi trebuit sa aflam daca personajul ramasese captiv intr-o lume a visului sau se intorsese in lumea reala? Raspunsul depinde de cum se invarte un titirez, dupa o logica pe care mi-e imposibil sa mi-o aduc aminte, dar finalul filmului arata titirezul invartindu-se, apoi impotmolindu-se, apoi ecran negru. Fanii au incercat sa incetineasca imaginea, sa calculeze traiectoria, sa traga concluzii bazate pe fizica. Regizorul a refuzat in mai multe randuri sa dea vreo explicatie sfarsitului, pentru a veni, anul trecut, cu o precizare. In finalul filmului, personajul e cu copiii, intr-o realitate personala fericita. Nu mai conta. Poate ca toate nivelurile de realitate, inclusiv visele noastre, sunt la fel de valide.
Alta intrebare.
Ce sutien purta Beyonce cand a anuntat ca are gemeni?
Beyonce a anuntat miercuri ca este insarcinata cu gemeni, printr-o postare pe Instagram de la o sesiune foto si a depasit un record de reactii pozitive – 7 milioane de like-uri in primele 24 de ore. Parca nici Trump nu a indraznit sa mai faca o prostie mare-mare, ca sa nu umbreasca vestea. Se discuta intens despre: sarcinile gemelare, etica alegerii sexului la fertilizarea in vitro, cum o sa se joace cei trei copii ai lui Beyonce si ce model de sutien visiniu purta in poza. De fapt, intrebarea aceasta a fost imediat rezolvata. Adevarata intrebare este ce fel de realitate permite un entuziasm atat de masiv pentru acest anunt sa existe in mod concomitent cu un presedinte votat democratic ca Trump.
Alta intrebare.
De ce sunt astea importante?
Nu sunt. Voiam doar sa ajung aici: „Pentru ca nu mai putem sa facem nimic“. Alta intrebare.