Despre Octav nu se stiau prea multe. Doar ca este un baiat foarte timid si ca are un soi de alergie la soare. Dar nu din aia cu bube pe piele, ci una fotoolfactiva, daca am voie sa spun asa intr-un text care este al meu si deci spun cum vreau. Adica atunci cand privea catre soare i se declansa reflexul de stranut. Il gadila ceva in nas, un fel de furtuna solara turbionara care facea ca parul din nari sa vibreze la frecventa aia de te face sa zici hapciu.
Timiditatea ii era cea mai grea povara. Daca ajungea la mai putin de cinci metri distanta de o fata, se panica, rosea si de multe ori fugea pur si simplu. Si nu ca nu si-ar fi dorit o relatie. Doar ca asa fug unii baieti timizi. Dar uneori o idila apare ca un cumul de factori greu de controlat si te paleste oricat ai vrea sa fugi.
Era o zi cu soare, una din rarele zile cu soare din acea toamna gri. Mergand chiar cu ochii spre astru, inevitabil a inceput furtuna din nas. Hapciuuuuu! A stranutat cu pofta, parca savurand momentul.
— Sanatate! Ai grija, sa nu racesti.
Ce? Cum? O fata? O voce de fata la mai putin de trei metri de mine? Sa fug! Dar groaza l-a batut in cuie si nu putea decat sa puna mana streasina la ochi, pentru a-si zari dusmanul. Doamne, cat de frumoasa i s-a parut fata aia, care deja se indepartase si nu mai parea un pericol. Oare ma iubeste? Sigur ma iubeste, altfel nu imi vorbea.
I-a dat in imaginatia lui mii de nume si s-a casatorit cu fiecare nume in parte. Visa reintalnirea in multe variante. Dar stia ca nu are curaj sa deschida gura in fata ei. Avea nevoie de un plan. Da! Se va plimba prin zona in care s-au intalnit si cand va ajunge in dreptul ei va stranuta din nou. Ea ii va spune sanatos si el ii va spune multumesc. Acel multumesc pe care l-a exersat de mii de ori in fata oglinzii.
Uite-o! Stia ca nu se poate baza pe soare, dar se poate baza pe plicul de piper macinat din buzunar. A tras zdravan cu nasul si, cu o sincronizare perfecta, a stranutat convingator chiar in dreptul ei.
— Sanatate! Tot racit esti?
Of, de ce am fugit? De ce nu i-am zis multumescul ala apasat, care urma sa-i sparga fetei lacatul inimii? Nu, asa nu se mai poate, trebuie sa depasesc acest blocaj!
Si in ziua urmatoare, la aceeasi ora, cam in acelasi loc, cu nasul umflat si rosu, cu caile respiratorii iritate de supradoza de piper, ca nu-si permitea un esec privind calitatea stranutului, s-a proptit in fata iubirii vietii lui si a eliberat cel mai plin de precipitatii si mai convingator stranut din istoria alergologiei.
— E a treia oara. Nas in cur!