Kuba Dabrowski soseste de azi la Bucuresti pentru a lucra in situ la expozitia sa de la H’Art, care va cuprinde „un puzzle” cu aproximativ 20 de fotografii, realizate in ultimii doi ani, un slide show, cu circa 200 de fotografii, si doua proiectii video, a explicat pentru NewsIn, curatorul expozitiei, Liliana Popescu.
Fotografiile lui „sint sincere, legate de adolescenta, de tinerete, de viata la diferite etape si de iubire”, a mai spus Liliana Popescu, din partea galeriei.
Nascut in 1980, in orasul Bialystok, din nord-estul Poloniei, Kuba Dabrowski a studiat sociologia in Cracovia, si apoi fotografia la Opava, in Cehia. Este angajat ca fotograf la revista „Przekro”, dar si free lancer, iar lucrarile lui apar si in publicatii precum „Newsweek Polska”, „Die Zeit”, „Machina” si „VIVA!”.
Detinator al Nikon’s Young Talent Award 2006, a fost unul dintre cei patru finalisti ai CEE Photo Fund Sittcomm Awards 2006. Lucrarile sale au fost prezentate in expozitii individuale in Polonia (Varsovia, Cracovia, Bialystok) si in strainatate (Tokio, Berlin, Budapesta s.a.).
Expozitia de la Bucuresti va fi deschisa pina pe 27 aprilie.
Pentru a consulta lucrari anterioare, accesati site-ul artistului: http://www.kubadabrowski.com/