Memorialul, un cub de beton cu o inaltime de petru metri, strapuns de o fereastra oblica unde se poate vedea o inregistrare video care pune in scena un sarut „etern” intre doi barbati, a fost construit in apropiere de Poarta Brandenburg, chiar in fata monumentului dedicat evreilor victime ale Holocaustului.
Pe fatada monumentului – care a costat statul german 600.000 de euro – exista un text care aminteste de suferintele „fara precedent in istorie” provocate de regimul hitlerist in perioada 1933 – 1945 miilor de gay si lesbiene.
Peste 50.000 de persoane au fost condamnate in virtutea unui articol din codul penal, abrogat abia in 1969 – homosexualitatea fiind total depenalizata in Germania din 1994.
Drama a avut putin ecou in Germania postbelica, iar monumentul a fost ridicat „foarte tirziu”, a declarat cu regret Neumann in timpul inaugurarii.
Ministrul crestin-democrat a mai spus ca este „convins” ca discriminarea homosexualilor nu-si are locul in Germania.