Scriitorul Vlad Bulat a declarat, vineri, 6 iunie, la lansarea volumului „Kasa Poporului” de Mitos Micleusanu, ca lucrarea ii face pe cititori sa fie mai putin rusinati de cladirea actualului Palat al Parlamentului – „magaoaia” din oras – si da sens acestei constructii, simbol al perioadei comuniste.
„Mitos mi-a dat de foarte multa vreme manuscrisul. Cind am vazut cartea, m-am intrebat daca e acelasi text pe care mi-l daduse, dar el a zis ca textul este oarecum acelasi”, a spus Bulat. „I-am spus ca e o carte pe care poti sa o citesti de la orice pagina. Este un volum foarte grav, o experienta unicat in literatura romaneasca si din punctul de vedere al experietei lingvistice si ca problematica”, a mai spus scriitorul. „Mie nu imi place titlul, dar ce se intimpla in interior este infinit mai interesant. Ironia are si un subtext care nu este ironic”. El a mai spus celor prezenti la lansare ca, dupa ce vor citi cartea, nu o sa le mai fie rusine ca au in oras (Bucuresti, n.r.) „acea magaoaie”. „Mitos ii da un sens, da friu imaginatiei”, a incheiat Bulat.
La rindul sau, Andrei Gheorghe a declarat ca autorul cartii este „atipic”. „E un tip care nu intra in rind. in loc sa isi gaseasca un job, el scrie, picteaza… E un distrus, dar e un distrus viu. Nu e in ipostaza baietilor Emo, care trebuie sa sufere. Felul in care zice lucrurile este cu totul nou. E un individ. Nu este intelectualul de serviciu si nu si-a facut fundatie”, a spus Gheorghe despre autor.
La rugamintea invitatilor la lansarea cartii, Mitos Micleusanu s-a hotarit sa spuna citeva cuvinte. „Nu am ce spune… am senzatia de inutilitate care, pe parcurs ce scrii, dupa ce scrii, persista”, a marturisit autorul, adaugind ca a dorit ca volumul sa fie „un roman modular”. „Fiecare capitol este o proza scurta. Am transformat cartea in suport pentrut un poem accentuat prin cuvinte cu bold”.
Romanul „Kasa Poporului” este un manifest anti-totalitarist, care porneste de la imaginea schizoida a spatiului romanesc, din perspectiva angoaselor paranoide ce bintuie inca subconstientul nostru colectiv. incepind cu „experimentul de reeducare” de la Pitesti, romanul este el insusi un experiment, fiind conceput ca o scriere alienata, paroxistica, ce dezvaluie patologiile sistemului dictatorial. Ceea ce transpare, pagina dupa pagina, este o schizofrenie a textului care sfideaza rezistenta cititorului fata de morbid, absurd si grotesc, iar umorul negru este contrapunctul ce se strecoara in momentele cele mai dure ale unui text care urmareste „reevaluarea conceptuala” a scenei pe care s-au desfasurat ororile regimului si dezumanizarea sistematica. O scena supraetajata, pe care convietuiesc victimele si calaii, imparatii si bufonii, potrivit site-ului editurii Polirom.
Mitos Micleusanu (n. 1972) este pictor, scriitor, muzician si cofondator al proiectului „Planeta Moldova”. A mai publicat „Organismecanisme” (proza scurta, editura Ziua, 2002) si „Tuba Mirum” (roman, editura Pontica, 2004).
„Kasa Poporului” va mai beneficia de o lansare, joi, la ora 18.00, la Clubul taranului de la Muzeul Taranului Roman.