Presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, Nicolae Manolescu, a condamnat, marti, 10 iunie, intr-o scrisoare deschisa, gestul poetului Daniel Corbu, care ar fi dat foc unor carti, tabloide si CD-uri la Festivalul International de Neoavangarda desfasurat la Iasi. Potrivit acestuia, incendierea operei lui Mircea Cartarescu este o culpa grava, care va fi analizata la urmatoarea sedinta USR.
„Ca scriitor si presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania consider inacceptabil gestul poetului Daniel Corbu de a da foc unor carti, tabloide si CD-uri pe considerentul ca ele ar contribui la raspindirea subculturii. Gestul este in sine un act barbar, fara nici o justificare, si tine, vai, de una dintre cele mai triste traditii subculturale din istorie. Gasesc de neinteles faptul ca un poet a putut incendia volume ale unui coleg al sau, ale unui mare poet cum este Mircea Cartarescu, in numele luptei cu nonvaloarea si cu prostul gust”, afirma Nicolae Manolescu in comunicat.
Daniel Corbu neaga acuzatiile intr-un drept la replica facut public in aceeasi zi. „Niciodata n-am denigrat pe Mircea Cartarescu, autorul excelentei carti «Levantul» si al «Orbitorului», cel mai spectaculos roman aparut in Romania ultimilor douazeci de ani.”
Poetul sustine ca piramida incendiata intr-un performance la Iasi era confectionata din hirtie de ziar, iar gestul a fost pur simbolic. „Nu a existat in intentia nimanui de a da foc vreunei carti sau vreunei lucrari culturale”, precizeaza el.
Presedintele USR va propune conducerii Uniunii, la viitoarea sedinta, analizarea gestului poetului Daniel Corbu, „care este contrar nu numai principiilor Statutului USR, ci si normelor de civilizatie si bunului simt, si sa adopte masurile de rigoare”.