Cind a implinit un an, soricarul si-a dorit un cirnat de la mezelarul Made. Nu l-a primit. Din pachetul mic, invelit in hirtie maro, razbea un straniu miros de pantofi noi. „Doar n-o fi vrind sa-mi dea de ziua mea o pereche de pantofi!”, s-a mirat Fridolin (care, am uitat sa va spun, este un catel inteligent si, pe deasupra, capabil a se exprima in pur grai omenesc, ceea ce-l face si mai simpatic).
Evident, nici eu n-as oferi cadou o pereche de pantofi ciinelui meu, in situatia absolut ipotetica in care as avea vreunul, ceea ce nu cred sa se intimple vreodata, desi, cum spuneam, Fridolin m-a pus nitel pe ginduri…
Divaghez. Prin urmare, nu, nici nu era o pereche de pantofi, dupa cum fulgerase gindul, absurd. Ci o zgarda. „O zgarda – o zgarda rosie de toata frumusetea, batuta in tinte aurii ce sclipeau de-ti luau vederea, nu alta.” Cumparata cu bani strinsi pina atunci intr-o pusculita galbena si rotunda, pe care scria „Stringe bani albi, pentru zile negre”. Atit de frumoasa, incit despre ea s-a scris si o carte.
La un moment dat, iti vei da seama ca ai pierdut-o
Pentru ca o zgarda din piele veritabila, batuta cu tinte de aur, poate sa te bage in cele mai neasteptate incurcaturi, chiar daca totul incepe ca o zi perfecta, in care primesti biscuiti cu ciocolata si tarte cu crema. Bunaoara, daca ai fi in locul lui Fridolin, ai putea sa-ti doresti sa o arati Clementinei, fetita-soricar despre care personajul nostru crede ca este o catelusa foarte frumoasa. Ai putea stirni invidii, te-ar fugari un boxer furios si ai nimeri, din intimplare, intr-un vagon de tren, alaturi de o vaca pe nume Lisa. Iar daca esti de-a dreptul ghinionist, la un moment dat iti vei da seama ca ai si pierdut-o.
Si asa se va scrie o carte despre Fridolin, in care el insusi va povesti „despre ciinii cei rautaciosi si despre Lisa, despre calatoria lui cu trenul pina la Biserica-de-Sus, despre urcusul spre pasunile de pe Muntele-cu-Brazi, despre coada lui bandajata, despre funicular si patania cu vulturii, despre noaptea petrecuta in pivnita cu carbuni si, in sfirsit, despre politistul cel bun si batrinul flasnetar, care il ajutasera sa se descurce in orasul cel mare, pentru ca in cele din urma sa-si recapete zgarda multcautata”.
Franz Caspar, Fridolin, in romaneste de Jean Grosu, ilustratii si coperta de Done Stan, Editura Universal Dalsi, 1993.