Mai multe cladiri istorice de pe strada Emanoil Ungureanu din Timisoara au fost simbata in sarbatoare, cu ocazia demararii unui proiect pilot prin care toate aceste imobile, cu povestile lor interesante, vor fi prezentate pe internet pentru a atrage amatorii de turism cultural.
Ideea construirii unui brand turistic in Timisoara, incepind cu strada Emanoil Ungureanu, si, in functie de posibilitati, terminind prin inglobarea, in acest proiect, a tuturor celor 16 strazi din cartierul Cetate, ii revine scriitorului german Helmuth Britz, directorul proiectului „Informatizarea turistica si istorica a strazii Emanoil Ungureanu”.
In realizarea acestei initiative i-a cooptat pe dr. Ioan Hategan, specialist in Istoria Banatului la Academia Romana Filiala Timisoara, dr. Andrei M. Kiss, coordonatorul Sectiei de Stiintele Naturii din cadrul Muzeului Banatului, prof. dr. Daniel Vighi, scriitor si presedintele Societatii Culturale Ariergarda, Ricarda Ilse si Erich Pilk, informaticieni din Berlin, cei care vor realiza portalul proiectului, dar si citiva reprezentanti ai media locale.
„Proiectul a aparut dintr-o necesitate. Toata lumea umbla dupa branduri, sa comercializeze turistic, dar nimeni nu se gindeste sa creeze infrastructura de date necesara, fara de care nu se poate lucra”, explica scriitorul german Helmuth Britz.
Zece cladiri de pe strada Ungureanu, din cele 24 existente, sint incluse in acest proiect. Impreuna cu specialisti de la Berlin, Ariergarda a inceput promovarea orasului si campania pentru brand. „Am inceput cu o strada plina de povesti ale caselor, ale oamenilor, cu lucruri interesante care pot ajuta la dezvoltarea turismului. Toate aceste lucruri vor fi prezentate initial pe un site”, a declarat Daniel Vighi, presedintele Ariergarda.
Pe parcursul zilei de simbata, pe aceasta strada au avut loc mai multe evenimente culturale: ateliere de poezie, muzica, pictura si au fost aduse doua tramvaie de epoca in care s-au citit poezii. Circulatia pe strada Ungureanu a fost inchisa simbata pentru spectacolele stradale, pina la ora 18.00.
Pe linga datele despre arhitectura imobilelor vechi, au fost prezentate si povesti ale primelor generatii de locuitori.
Strada Ungureanu este prima dintre cele a caror poveste va fi facuta publica. „Am ales-o pentru ca pe aici au trecut doi imparati. Aici s-a cintat pentru prima data «Flautul fermecat», de Mozart”, a mai spus Daniel Vighi.
Scriitorul sustine ca cel putin trei cladiri de pe strada Ungureanu din Timisoara vor atrage cu siguranta turistii doar prin denumirile lor interesante si istoriile vesele. Acestea sint „La doua chei de aur”, „Cocosul albastru” sau „Casa femeilor cu barbati betivi”. Istoricii spun ca, pe vremuri, fiecare imobil din Piata Unirii avea la parter cite un birt cu cite o poveste interesanta de spus. Pe aceeasi strada se afla si Spitalul Municipal, Cazarma Viena, ridicata in secolul al XVIII-lea, Catedrala Ortodoxa Sirba, Facultatea de Muzica, Memorialul Revolutiei, o berarie si Liceul german Nikolaus Lenau.
Denumirea initiala a strazii Emanoil Ungureanu a fost Piaristengasse. Au urmat, pe rind, denumirile Wiener Thorplatz, Ferdinandsplatz, Ballgasse, strada Primariei. Denumirea actuala dateaza din 1923. Strada incepe din Piata Libertatii si ajunge la Clinicile Noi. Intr-o revista printata cu acest prilej, initiatorii serbarii au cercetat zona, pe perioade istorice, din 1716.