Micii vizitatori vor putea asista la lansari de carte, organizate la standurile celor 15 edituri invitate, si vor participa la o dezbatere pentru desemnarea celei mai frumoase povesti, vor avea un spatiu special amenajat pentru desenat si colorat („Clubul micului ilustrator”) si vor vedea zilnic parada unor personaje de poveste. De asemenea, organizatorii au inclus in program face painting, jocuri si experimente educative („FasTracKids”) si tombole.
Vizitatorii Tirgului de carte MiniLibri vor putea vedea si doua spectacole ale Teatrului „Ion Creanga”: „Tigrisorul caruia ii placeau clatitele” si „Alba ca Zapada”.
De asemenea, copiii vor putea asculta povesti citite de vedete, precum Maia Morgenstern, Marian Rilea, Mihai Gainusa, Alice Nastase, Mircea Toma, Roxana Iliescu, Virgil Iantu, Alexandrina Halic, Razvan Simion, Dani Otil, Livia Dila, Anca Zamfirescu, Andreea Berecleanu, Roxana Ciuhulescu sau Ioana Moldovan.
Tirgul de carte MiniLibri este organizat, din 2005, de Centrul pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala (CEDP), organizatie neguvernamentala, membra a Soros Open Network, care dezvolta programe in domeniul educatiei.