Deci era frumos la Inviere. O mare de oameni, cu luminari in mina, zumzaind: „Iisus a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcind”. Apoi un gind rau mi-a venit in minte – si-o fi bagat cineva coada?! –, ca Iisus a pierdut la votul multimii, al publicului, in fata lui Baraba.
Iar imi dau cu parerea neintrebat: cei mai multi considera ca maxima minune, promisiunea suprema pentru un crestin este Invierea. Mie nu mi se pare asa: Iisus a intilnit in drumurile sale orbi, schilozi, indraciti, curve si cersetori. Ii iubea din tot sufletul sau de om pe cei saraci in duh, pe cei ce pling, pe cei blinzi, pe cei milostivi, pe cei cu inima curata, pe cei impaciuitori, pe cei prigoniti. A simtit toate chinurile fiintei si, prin iubire, a vrut sa le puna capat. Oriciti orbi a vindecat, lumea a ramas plina de orbi. Oriciti diavoli a scos din sufletul de smoala al oamenilor, acestia isi gasesc loc in alta parte. Oriciti pesti a inmultit, lumea e in continuare plina de guri flaminde. Oamenilor nu le e de-ajuns sa fie iubiti si sa se iubeasca unul pe celalalt. Ei doresc mai multi pesti, mai mult vin, mai multe minuni care sa-i uimeasca. Iar mie asta mi se pare miracolul suprem la care sintem chemati de Iisus sa luam parte: iubiti-va, fratilor, aici si acum, ca viata-i grea. E cumva cinic sa ceri pentru asta rasplata reinvierii, intr-o lume de apoi.
Va spun sincer, nu-i inteleg pe cei care vor sa reinvie. De exemplu, de ce si-ar dori sa reinvie bunica-mea, saraca? Practic, in viata sa de toate zilele nu s-a inteles aproape cu nimeni, dar, tot practic, in felul ei, i-a iubit pe toti cei din jur. Si-a trait – si am trait alaturi de ea – o parte din minunea de a fi viu. Odata reinviati in lumea de apoi, nu cred ca ne-am mai putea regasi vreodata rostul pe care l-am avut pe lumea asta. Sa reinvii. Ca sa ce?