Publicarea primelor doua volume din trilogia Orbitor, in 1999 si in 2005, in traducerea regretatului Alain Paruit, a stirnit interesul lumii literare franceze, Cartarescu fiind numit de critici „Borges al romanilor”, un creator de lumi „gotice, iluminate din interior ca niste vitralii”, un demiurg care „remodeleaza realul pina atinge surprinzatoarele contururi ale unui fractal imbratisind infinitul”.
La rindul sau, editorul francez Olivier Rubinstein, directorul Editurii Denoel, il considera pe Mircea Cartarescu „scriitorul roman contemporan cu cele mai mari sanse la Premiul Nobel pentru Literatura”.
Aripa dreapta, devenita L’Aile tatouee (Denoel, 2009) in versiunea franceza a traducatoarei Laure Hinckel, este lansat pe 6 octombrie intr-un loc mitic pentru intilnirile culturale din Paris, sub cupola amfiteatrului Richelieu de la Sorbona.
Iata programul manifestarilor:
Luni, 5 octombrie, 18.00
Serata literara Mircea Cartarescu
Participa: Mircea Cartarescu, Laure Hinckel (traducatoare), Gerard Meudal, jurnalist Le Monde. Lectura si dezbatere urmate de proiectarea unui film despre Mircea Cartarescu
Reprezentanta Comisiei Europene de la Paris
Marti, 6 octombrie, 19.30-21.30
Mircea Cartarescu sub cupola Sorbonei
Participa: Mircea Cartarescu, Michel Crepu (redactor-sef Revue des Deux Mondes), Jean-Yves Masson (presedinte Maison des Ecrivains et de la Litterature, profesor universitar Paris 4 – Sorbonne), Inger Johansson (traducatoarea lui Mircea Cartarescu in suedeza), Gerhard Csejka (traducatorul lui Mircea Cartarescu in germana).
Amfiteatrul Richelieu, Universitatea Paris IV – Sorbona
Intrarea libera.
Miercuri, 7 octombrie, 19.00
Autograf Aripa dreapta (L’Aile Tatouee, Denoel, 2009)
In prezenta autorului, a directorului editurii Denoel si a lui Nicolae Manolescu, Ambasadorul Romaniei la UNESCO.
Libraria L’Ecume des Pages
Intrarea libera.
Evenimentul este organizat in parteneriat cu reprezentanta in Franta a Comisiei Europene, Universitatea Paris IV – Sorbona, Casa Scriitorilor si a Literaturii, Editura Denoel, Libraria L’Ecume des Pages.