Robert Serban se va afla la Frankfurt pentru a-si lansa traducerea germana a volumului de versuri Cinema la mine-acasa, volum aparut la Editura Cartea Romaneasca, in anul 2006. Heimkino, bei mir, publicat de Editura Pop, in traducerea lui Hellmut Seiler, va fi prezentat la standul Romaniei (stand 5 0 C916) vineri, 16 octombrie, la ora 16.00, de catre Traian Pop Traian.
Volumul a fost publicat de Pop Verlag cu sprijinul Institutului Cultural Roman si a mai fost prezentat la Tirgul de carte de la Leipzig la inceputul lunii martie a acestui an. Robert Serban va citi citeva poeme in limba romana, iar Traian Pop Traian, in limba germana. Cinema la mine-acasa a obtinut Premiul revistei Observator Cultural pentru „Cea mai buna carte de poezie a anului 2006” si Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Timisoara, in anul 2007. Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerul Culturii si al Cultelor din Romania.
Tot vineri, 16 octombrie, de la ora 17.00, la standul Romaniei (stand 5 0 C916) va fi prezentat romanul Fantoma din moara de Doina Rusti, roman aparut la Editura Polirom, in anul 2008 (colectia „Ego. Proza”). Scriitoarea Doina Rusti va citi un fragment din roman in limba romana, iar traducatoarea Eva Wemme – in limba germana. Romanul va fi prezentat de Robert Serban. Fantoma din moara a obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, 2009.
La Editura Polirom, Doina Rusti a mai publicat romanul Zogru (2006). Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerul Culturii si Cultelor din Romania.
Scriitorul Filip Florian va participa la o lectura-dezbatere, in cadrul tirgului, simbata, 17 octombrie, de la ora 10.30, la standul 5 0 D901, alaturi de scriitorul maghiar Attila Bartis. Discutia va fi moderata de traducatorul Georg Aescht. Filip Florian va citi un fragment din romanul Zilele regelui in limba romana. Fragmentul in limba germana va fi citit de Georg Aescht.
Filip Florian este autorul volumelor Degete mici (Polirom, 2005) – Premiul pentru „Cel mai bun debut” acordat de Romania literara si Fundatia Anonimul (2005) • Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru „Cel mai bun debut in proza” (acordat in 2006) • Premiul de excelenta pentru debut in literatura al U.N.P.R. –, Baiuteii (coautor, Polirom, 2006) si Zilele regelui (Polirom, 2008). Romanul Degete mici a fost/va fi tradus in engleza, germana, maghiara, slovena, polona, spaniola si italiana. Baiuteii a fost/va fi tradus in polona si spaniola, iar Zilele regelui a aparut deja in maghiara.
Editura Polirom a publicat romanul Plimbarea de Attila Bartis in anul 2008 (colectia „Biblioteca Polirom”). Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Roman.
Tot simbata, 17 octombrie, de la ora 13.00, la standul national (stand 5 0 C916) va fi prezentata traducerea in germana a volumului de povestiri Atunci i-am ars doua palme de Lucian Dan Teodorovici (Polirom, 2004). Volumul a aparut de curind la Editura Pop, in traducerea lui Edith Konradt, si va fi prezentat, in cadrul tirgului, de catre Traian Pop Traian.
Lucian Dan Teodorovici a mai publicat la Editura Polirom volumele: Cu putin inaintea coboririi extraterestrilor printre noi (2005), Circul nostru va prezinta: (2002, editia a doua, 2007; romanul va aparea in engleza, maghiara si italiana) si Celelalte povesti de dragoste (2009).
Ca in fiecare an, Editura Polirom va prezenta editorilor straini un catalog in limba engleza, catalog care contine fragmente din operele mai multor autori romani contemporani. Catalogul de anul acesta, aparut cu sprijinul administratiei Fondului Cultural National, contine fragmente din: Cel mai bun roman al tuturor timpurilor de Daniel Banulescu, Raport asupra singuratatii de Augustin Buzura, Simion liftnicul de Petru Cimpoesu, Mireasa cu sosete rosii de Adela Greceanu, Zilele regelui de Filip Florian, Hai sa furam pepeni de Nora Iuga, Lampa cu caciula de Florin Lazarescu, Cum sa uiti o femeie de Dan Lungu, Fantoma din moara de Doina Rusti, Omoara-ma! de Ana Maria Sandu, Venea din timpul diez de Bogdan Suceava, Intrarea Soarelui de Cecilia Stefanescu, Maestro de Stelian Tanase, Celelalte povesti de dragoste de Lucian Dan Teodorovici, Sindromul de panica in Orasul Luminilor de Matei Visniec, Coada de Dragos Voicu, Cartea soaptelor de Varujan Vosganian, Istoria romantata a unui safari de Daniela Zeca.
Tirgul de carte de la Frankfurt va avea loc intre 14 si 18 octombrie. Invitatul de onoare din acest an este China.