Spunea acest lucru sigur pe el, ca si cum descoperise formula magica prin care poti calcula la fix cite parale face viata unui om. Dupa ce-i parea ca m-a convins, rabufnea victorios si-si rasturna sistemul filosofic initial: „Nooo, nu-i deloc asa, te-am pacalit. Viata omului nu poate fi masurata in bani!”.
Nu-s beat – si nici intelept –, dar recunosc ca o intrebare pe care o primesc tot mai des in ultima vreme m-a pus intr-o oarecare predispozitie filosofica: „Citi bani cistigi din scris?”. De regula, raspund jenat, cumva evaziv, incepind cu un „depinde”. Cistig mult – daca ma raportez la salariul minim pe economie, suficient – daca iau in calcul necesitatile mele de cetatean obisnuit, putin – daca ma gindesc la fluturasul unui worker de frunte dintr-o companie multinationala. Depinde de cit de serios esti predispus sa muncesti, de ceea ce-ti doresti, de o conjunctura mai mult sau mai putin favorabila. Imi vine greu sa dau o suma exacta, asa cum mi se cere. Am facut de vreo citeva ori prostia asta si ma chinui sa nu o mai repet.
Din pacate, in majoritatea cazurilor, pentru cel care intreaba nu e vorba doar de o simpla curiozitate, ci de o unitate de masura prin care sa aprecieze cam cit de scriitor esti. Pe de o parte, dai peste o boala veche de receptare – daca iei bani, daca „te vinzi”, daca nu esti falit, boem, fara o letcaie in buzunar, perorind despre drama artistului in aceasta lume mercantila, lipsita de sens, nu ai nici o sansa sa fii luat in seama ca adevaratul scriitor clasic. Pe de alta parte, observ ca se naste o boala noua – daca obtii sume „sonore” de pe urma scrisului, inseamna ca reprezinti adevaratul scriitor contemporan, demn de anuntat in presa.
Nu inteleg ce relevanta au toate acestea cu scrisul. Totdeauna, intrebarea corecta mi se pare nu citi bani, ci cite parale face un scriitor. Iar, in cazul de fata, banii n-au nici o legatura cu paralele.