Presupun ca si astazi un absolvent de Oxford sau Cambridge isi va construi relativ usor o cariera prospera, in vreme ce – ca sa revenim la oile noastre – un absolvent de universitate romaneasca (orice universitate romaneasca) se va considera norocos cu o slujba ce-i va permite sa traiasca de azi pe maine.
Sigur, exista si exceptii. Peste tot exista exceptii. Dar educatia nu se bazeaza pe accidente, intamplari si exceptii, ci pe niste cadre functionale, general valabile. Iar la noi o diploma universitara, fie si una cu calificative maxime, nu ii asigura absolventului aproape nimic. Nu reprezinta mai nimic.
Se va zice ca de vina este calita-tea invatamantului, ca nu avem profesori bine pregatiti, programe echilibrate si actualizate, scoli si universitati competitive. Poate ca da. Poate ca nu. Oricum, nu cred ca asta este marea problema a educatiei romanesti. Problema e ca aici educatia de calitate nu valoreaza mare lucru, iar asta nu de azi, de ieri. Imi amintesc explicatia data de cineva – un antropolog, un sociolog? – cunoscutului proverb romanesc „Ai carte, ai parte“, proverb care, la prima vedere, pare sa ilustreze tocmai convingerea ca educatia aduce prosperitate. Numai ca nu e tocmai asa.
Sensul cuvantului „carte“ este aici cel de hartie oficiala, document, patalama, iar proverbul nu elogiaza scoala si foloasele ei, ci hartia la mana, pe care daca o ai, e bine, iar daca n-o ai, e rau.
Cum altfel ar fi proliferat dupa 1989 nenumaratele universitati private, asa-numitele „fabrici de diplome“, unde, pentru o suma modica, obtineai aproape orice atestare universitara, dupa niste parodii de examene, uneori sustinute prin corespondenta? Ele au constituit in societatea noastra o necesitate, fiindca ofereau acea „carte“ ce asigura „partea“, chiar si in lipsa unor competente reale. Caci, dincolo de diplome si calificari, lucrurile functionau – si inca mai functioneaza – cu totul altfel. Selectia, cel putin in sistemul de stat, se face mai degraba pe baza unor relatii de prietenie, familie, partid si clan, ce au prea putina legatura cu priceperea intr-un domeniu sau altul. Sau, chiar daca nu se intampla intotdeauna asa, acesta e orizontul de asteptare in societate. Asa se obisnuieste, asa facem.
Cred ca din pricina asta, mai mult decat din altele, invatamantul romanesc e in criza si ca nu exista prea multe sanse sa iasa din ea: pentru ca la noi educatia nu conteaza cu adevarat si nu foloseste cine stie cat. Diploma da, e bine sa o obtii cumva, de undeva, dar dupa aceea nu cunostintele din timpul scolii te ajuta sa-ti asiguri o viata si o cariera decente. Prin urmare, nimeni nu pune prea mult pret pe un invatamant de calitate, fiindca stim cu totii ca nu asta conteaza, nu asta garanteaza – nici macar pe departe – reusita sociala. Sigur, e frumos sa ne aratam interesul, sa facem planuri de imbunatatire a calitatii, sa ne exprimam ingrijorarea fata de declinul accentuat al performantei elevilor romani, dar in realitatea cotidiana nu dam prea multe parale pe calitatea educatiei. Ce, nu poti reusi in viata fara ea? Cum sa nu? Mai ales ca, de la instaurarea comunismului in Romania, s-a creat o asemenea confuzie a valorilor, incat nici macar nu avem suficienti oameni competenti care sa poata evalua competentele. Asa ca n-are rost sa ne batem capul si nici sa ne punem impotriva sistemului.
Dar o diploma acolo n-ar fi rau sa avem. Hai ca nu-i asa de greu.