Doar nu se mai vazusera de la citirea rezultatelor de la BAC, cand viata i-a imprastiat pe toti ca pe puful de papadie. Fiecare traieste si are un rost in alta parte.
— Hai, bem o bere, mosule? intreaba agentul.
— Ar mai fi o ora pana la autobuz. Hai!
— Te-as repezi eu cu masina, dar am un biznis mai pe seara. Muncesc, mosule, zi si noapte, nu ca altii. I-ai vazut pe ceilalti? Care mai de care, purtatori de hartii prin corporatii sau bugetari nenorociti! Iar eu muncesc sa le platesc lor salar.
Barul e pustiu, isi trag scaune, comanda cate o bere.
— Pai, mosule, mi-am trait tineretea cu colegii astia, am fost frate cu multi din ei, dar eu, iti spun drept, nu-i inteleg. Nici n-as avea rabdare sa frec menta, sa nu stiu prea bine ce fac, sa iau un ban de doi lei.
— Ei, nu chiar toti freaca menta. Alea doua din banca din fata au ajuns profesoare, colega din spatele nostru e judecatoare… Bobita a inventat jocul ala pe calculator, nu cred ca face doar un ban de doi lei.
— Tot caca-maca — frectie, mosule! Nu face nimeni nimic concret. Auzi, jocuri! Pai ce om serios se ocupa de jocuri pe calculator? Uite, eu joc jocuri pe calculator ore intregi si-ti pot spune, ca ma pricep. Sunt jocuri cu sutele de mii. Bobita a fost doar in echipa internationala care a scos o mizerie de puzzle game jucat de babe, nici macar un shooter ca lumea… Iar profesorilor si judecatorilor le platesc eu salar de la privat, niste putori! Scoala de doi lei, justitie de cacat — tu nu vezi cum e tara asta?… Mosule, dar sa trecem, da-i in ma-sa, hai sa vorbim despre noi… M-ai lasat masca?
S-ajungi tu poet! N-as fi pariat intr-o mie de ani.
— Ei, nu-s poet, doar am scris trei carti de poezie.
— Bun, si ce salar ai?
— N-am salariu.
— Si din ce traiesti?!
— Din lecturi publice, din burse, calatoresc mult. Mai si muncesc pe unde calatoresc.
— Ce muncesti?
— Ce prind. Spal si vase in restaurante, daca e cazul.
— Doamne fereste! N-as face asta intr-o mie de ani. Si pe unde ai fost? Ai apucat si tu vreodata un concediu meserias in Bulgaria, in Antalia sau in Grecia la all-inclusive? Ai vazut Parisul?
— Pai, la Paris, Londra sau Berlin am stat cu bursa luni intregi. Nici nu prea ma mai intereseaza locurile astea.
— Dar ce locuri te intereseaza pe tine, mosule?
— Altele. Am fost la pas prin India, Nepal, Bolivia, Coreea de Sud, Tunisia…
Agentul ia o pauza sa mai comande un rand de bere.
— Dar cine puii mei da burse in Bolivia? Ca ma fac si eu poet!
— Or fi si burse, nu stiu, dar eu am fost pe banii mei acolo. Nici nu e asa scump, daca te interesezi din timp de bilete de avion si daca chiar vrei sa vezi locurile alea. Numai sa nu ai pretentii la all-inclusive… Apoi sa stii ca nu-i chiar asa usor sa fii poet, nu orice poet prinde burse.
— Ei, cacat! Doua vorbe, trei lulele, scarta-scarta pe hartie si gata-i cartea. Sunt vechiul tau prieten, nu ma aburi… Copii ai?
— Nu.
— Pai, vezi, habar n-ai despre ce vorbesti. Asta-i viata, sa faci copii, sa te chinui cu ei, sa-i duci la cursuri de karate si de pian si sa le lasi ceva in urma. Nu sa umbli lela fara rost. Sa-ti faci o vila din caramida, nu BCA, cu mana ta, sa ai o masina ca lumea cu motor macar de 2.0, sa mergi in concediu la all-inclusive. Uite, eu imi permit asta. Ca muncesc. Eu imi iau mia de euro la plic pentru fiecare casa vanduta… Si am doi copii… Tu stii cate case am vandut eu?… Douazeci si trei numai anul asta. Banu’ meu direct la plic, nu dau socoteala la nimeni. Si de-asta n-am timp, ca muncesc… La ce viata am eu, as putea scrie si un roman. Dar am familie, n-am conditii si nici timp de asa prostii… Hai ca — insist, te rog, lasa portofelul! — fac eu cinste cu berea!