Noi – sau destul de multi dintre noi – pastram lucruri care pot fi refolosite. Noi – destul de multi dintre noi – punem deoparte. Noi ne facem rezerve. Am fost obisnuiti de mici ca in Romania nu se stie niciodata cand pot disparea din magazine… nu stiu, orice: uleiul, zaharul, cartofii, ciocolata, cafeaua. E bine sa te asiguri. Sa pui deoparte. Si mai ales sa pastrezi lucruri, sa nu le arunci, cum fac consumistii de azi, fiindca o sa mai fie bune la ceva, o sa vezi ca da. Ca in vreme de razboi. Ca in Romania.
Noi suntem pastratorii, desi poate ca ni s-ar putea gasi si alte nume. Numele nu conteaza asa de tare: stim oricum ce inseamna. Unii pot aluneca in patologic si ajung sa isi aglomereze camara, rafturile si orice spatiu de depozitare cu saci de zahar, bidoane de ulei, cutii de cafea, cacao, ceai, detergenti, cu sapunuri frumos mirositoare, tigari straine (nu ca ar mai exista altele) si orice alte produse care pot fi stocate multa vreme si care in copilaria sau tineretea noastra erau greu de procurat. Pastratorii normali se multumesc cu planuri de criza pe termen scurt, cu rezerve decente, dar sigure: unu-doua kilograme de cafea, sa fie acolo, doua-trei pungi de zahar, intotdeauna o sticla sau doua de ulei sigilate, nedeschise, niste pesmet, vreo doua sticle de bauturi fine, de obicei whisky si vin, si ce mai considera fiecare necesar.
Da, suntem tot mai putini, dar suficient de multi ca sa luam cu asalt supermarketurile si sa cumparam intotdeauna mai mult decat ne-ar trebui. Sa nu ne confundati cu consumistii: nu, noi nu cumparam compulsiv pentru ca asa ne-am obisnuit, ci pentru ca asa ne-am fi dorit si in sfarsit avem ocazia s-o facem – nu se stie pentru cat timp. E o diferenta de nuanta, poate irelevanta din perspectiva efectului, dar totusi o diferenta.
Insa ceea ce ne individualizeaza si mai clar e faptul ca pastram lucruri care celor de azi le par dispensabile, de unica folosinta sau ceva pe-acolo. Pastram pungi de plastic in exces, mai ales din cele mari, frumoase, cu imprimeuri in culori vii, cum erau cele primite pe vremuri din strainatate, spalate si netezite pana la decolorare. Pastratorii adevarati au in debara minimum douazeci-treizeci de plase refolosibile de care nu s-au atins inca si isi reinnoiesc rezerva. Cele puse in circulatie se utilizeaza pana se sfasie complet, ceea ce poate dura luni sau chiar ani – si, iata, afirmatia asta e demna de un pastrator autentic. Iarasi, unii ne-ar putea confunda cu ecologistii si cateodata profitam de confuzie ca sa ne punem intr-o lumina mai buna, dar nu asta e adevarul: intentia noastra nu e sa salvam planeta, ci plasele deja folosite, fiindca sunt inca bune, de ce le-ai arunca? Cand iesim la cumparaturi – sau din casa –, avem intotdeauna la noi o plasa sau chiar doua, fiindca prima se poate rupe. De aceea, ori de cate ori vedeti pe cineva iesind de la Carrefour cu o plasa Billa sau de la Lidl cu o plasa pe care scrie ceva in germana sau italiana, sa stiti ca l-ati vazut pe unul dintre noi.
Putem fi recunoscuti si dupa admiratia pentru trainicia obiectelor casnice, a hainelor, a tuturor lucrurilor menite sa reziste cativa ani, dar carora le prelungim viata matusalemic. Ati auzit pe cineva laudandu-si haina de iarna pe care o are de douazeci de ani? E cu siguranta un pastrator. Pantofii aia ii are de cinspe ani? Alt pastrator. Televizorul sau aspiratorul cuiva e din 1997, dar merge perfect si acum? Inca unul de-al nostru. Eu insumi am, de exemplu, o batista de panza din 1986 sau 1987. Ce ziceti?
Mai e ceva. Ori de cate ori vedem nu stiu ce frigider nou si meschin, cu pereti subtiri, cum sunt mai toate frigiderele obisnuite de-acum, sau un aragaz dintr-o tabla subtire, care rugineste in doua luni, toti, absolut toti, suntem de acord ca astazi nu se mai fac lucruri atat de trainice ca pe vremuri. Si va asigur ca avem dreptate.