Pe fond, „xilenar“ defineste o micro-generatie, cea nascuta intre 1977 si 1983. Aduna sub umbrela sa oamenii care s-au simtit mereu prinsi intre cele doua generatii: milenarii si generatia X. Milenarii erau definiti ca fiind nascuti intre 1981 si 2000, iar Generatia X se intindea intre 1965 si 1980. La mijloc intre cele doua, in zona in care extremitatile se apropiau de anii ’80, exista o generatie care mereu s-a simtit straina de ambele definitii.
Generatia X se nascuse intr-o criza politica si economica, copiii s-au crescut aproape singuri, total lipsiti de reverenta fata de institutii, autoritati, sunt invatati sa economiseasca, sa puna accent pe productivitate in munca si sa isi planifice cu atentie detaliile. Milenarii, pe de alta parte, sunt probabil cea mai barfita si caricaturizata generatie: dragostea lor pentru avocado, lipsa de interes fata de diamante, toleranta, respingerea fast-foodurilor, munca privita ca „ceva ce se intampla de la un weekend la altul“, bucuria de a calatori, indiferenta cu care trateaza cluburile de striptease si usurinta cu care tradeaza o platforma de social media cu alta.
Intre cele doua, un grup de oameni care nu se recunostea in nici una dintre descrieri: chiar daca folosesc internetul, dar fara sa fie dispusi sa migreze permament de pe Facebook pe Twitter sau de pe Instagram pe Snapchat; care, inainte sa aiba o adresa de e-mail, au avut o copilarie intreaga; care au crescut pe afara, dar au avut si acces la calculatoare. Nu au crescut direct in criza economica, au avut timp sa aiba joburi bune si sa inteleaga ce pierd atunci cand si-au pierdut locul de munca. Au avut independenta Generatiei X, dar si impulsul de a cheltui continuu al generatiei „milenare“. Seara se uitau la film, nu la ecranul laptopului. Cu alte cuvinte, xilenarii sunt persoanele care si-au trait adolescenta fara internet, iar asta ii face ca acum, la 30-si-ceva de ani, sa isi traiasca altfel relatia cu tehnologia.
Termenul de „xilenar“ plutise in spatiul public si in alte ocazii, dar fara sa prinda la public. La sfarsitul lunii iunie insa, un profesor australian de sociologie – Dan Woodman – a povestit pe larg intr-un interviu despre generatia „dintre“, atasandu-i acest nume. El insusi un xilenar, capabil inca sa isi aduca aminte numerele de fix la care isi suna prietenii, spune ca principala caracteristica este felul in care aceasta micro-generatie a reusit sa implementeze tehnologia selectiv in viata sa. „Am invatat sa consumam continutul media inainte sa existe Facebook, Twitter si Snapachat; seara ne uitam la buletinul de stiri la televizor, dimineata deschideam ziarul.“
Sociologul a propus si un test pentru a-i distinge pe xilenari de ceilalti, cu intrebari precum: „prima mea experienta de a comunica cu un strain a fost: a) intr-un comentariu de pe Youtube; b) cu un prieten prin corespondenta care imi scria scrisori; c) pe AOL Instant messenger“ sau „primul meu album de muzica a fost pe: a) CD, b) vinil, c) caseta“. Cei care raspund cu c) se pot simti mult mai batrani in comparatie cu cei care raspund cu a) – dar asta arata doar ca sunt un pic diferiti de milenari.
Chiar daca este greu sa definesti valori si trasaturi comune pentru un grup atat de larg de oameni – etichetarea facila a unei generatii poate parea superficiala –, rapiditatea cu care s-a raspandit termenul si exclamatiile de „in sfarsit, exista o explicatie!“, arata ca xilenarii erau peste tot, dar aveau nevoie sa fie intelesi. Sunt Madalina si sunt xilenara.