A inceput sa-mi fie ciuda pe dulcele meu tirg in care dezbaterea despre branduire e atit de apriga, insa nu poti gasi nicaieri nici macar o sapca sau un tricou pe care sa scrie simplu: IASI. (Frati chinezi, va rog eu frumos, nu pierdeti ocazia. Ce va costa? Voi oricum scoateti tricoul la doi lei bucata. Cit va ia sa inscriptionati, alaturi de sigla originala Abibbas, si numele orasului Iasi? Pun pariu ca faceti o afacere.)
Desi nu ma indoiesc ca publicul iesean are muschii pregatiti pentru a se bate pe bilete, ce sanse ar fi sa avem un festival de film asemanator la Iasi? Cine ar investi bani pentru a iesi unul care sa conteze cu adevarat? (Inteleg ca in primavara a avut loc unul, dar pina si eu – care scrisesem scenariul unui film proiectat in cadrul festivalului – am aflat de el abia dupa doua luni.) Ma tem ca am pierdut trenul festivalurilor de film. In schimb, saptamina trecuta am avut ocazia sa intrezaresc o alta posibilitate.
Pornit la o initiativa germana (Fundatia Culturala Allianz, Colocviul Literar Berlin, Institutul Goethe si Centrul German de Carte), dupa Bucuresti, in drum spre Chisinau, Festivalul International de Literatura „European Borderlands” s-a oprit doua zile si in Iasi, pe 9 si pe 10 iunie. 14 autori din opt tari europene au avut o serie de lecturi publice in mai multe locatii neconventionale din Iasi. Cine ar fi crezut ca reusesti sa aduni public pentru a asculta proza, poezie si teatru, simbata seara, in parcul Copou (linga Casa de Cultura „Mihai Ursachi”) si sa-l tii atent pentru citeva ore? Eu unul as fi avut rezerve. Ei bine, s-au dovedit inutile. Autorii de calitate atrag publicul si spulbera cliseul conform caruia lumea nu-i interesata de literatura.
Cu ceva mai multa publicitate, cu implicarea unor institutii puternice (poate si a autoritatilor locale), desfasurat anual, la data fixa, sint convins ca un festival de literatura ar avea sansa sa inscrie Iasul pe o harta a manifestarilor culturale europene vii, autentice. Si zau ca ar costa mai putin decit un festival de film, poate chiar mai putin si decit protocoalele pentru diverse „summit-uri” in care este dezbatuta branduirea Iasului.