– După ce l-a interpretat pe Gauguin, cunoscutul actor francez Vincent Cassel va juca rolul lui Vidocq în filmul de aventuri de epocă L’Empereur de Paris.
– Un alt cunoscut actor francez, Benoît Magimel, a fost condamnat marți la trei luni de închisoare cu suspendare pentru încercarea de a cumpăra heroină și cocaină. Magimel a recunoscut că a început să consume droguri în 2016.
– A fost dată publicității prima imagine cu Michael Sheen și David Tennant în rolurile îngerului Aziraphle și, respectiv, al demonului Crowley în mult-așteptata adaptare a romanului cult Semne bune, scris de Neil Gaiman și Terry Pratchett. Cartea este adaptată sub forma unei miniserii de către Amazon și îl are ca producător executiv chiar pe Neil Gaiman. Semne bune va avea premiera abia în 2019. Terry Gilliam a încercat și el să adapteze cartea în 2000, cu Johnny Depp și Robin Williams în rolurile principale.
– Francezii rămân cei mai mari consumatori de cinema din Europa, arată un studiu realizat de Centre national du cinéma et de l’image animée (CNC). Cinefilii francezi au la dispoziție cel mai mare „parc“ de săli de cinema de pe continent (nouă ecrane la 10.000 de locuitori), iar anul trecut au înregistrat 213 milioane de intrări, peste Marea Britanie (168 de milioane) și Germania (121 de milioane). Diversitatea ofertei cinematografice (cu multe săli specializate în filme de artă și experimentale), dar și un cost mediu de 6,51 euro pe bilet sunt câteva dintre argumentele care transformă mersul la cinema în distracția culturală preferată a francezilor.
– Membrii formației Linkin Park au anunțat organizarea unui mare concert omagial în memoria vocalistului Chester Bennington, care s-a sinucis pe 20 iulie. Evenimentul va avea loc în octombrie la Los Angeles și va beneficia de participarea unui mare număr de artiști.
– După o absență de 25 de ani, actrița Linda Hamilton revine în rolul lui Sarah Connor în viitorul film din seria Terminator. Acest al șaselea episod va beneficia și de prezența lui Arnold Schwarzenegger. Filmul va fi regizat de Tim Miller (Deadpool), dar va fi produs și supravegheat de James Cameron, creatorul seriei de uriaș succes, care în ultimele ei episoade a devenit din ce în ce mai prost cotată.
– Official Charts Company (OCC), organismul care „arbitrează“ topurile din Marea Britanie, și-a actualizat metodele, luând în calcul pe lângă vânzârile tradiționale și audiența rezultată din streaming. Astfel, „clubul milionarilor“, al artiștilor care vând peste 1 milion de exemplare, și-a schimbat componența, vedete moderne precum Justin Bieber sau Ed Sheeran stând acum umăr la umăr cu artiști ca Elton John sau Queen.
– A încetat din viață, la vârsta de 95 de ani, campionul de box Jake LaMotta, a cărui turbulentă viață pe ring și în afara acestuia a constituit subiectul excelentului film al lui Martin Scorsese, Raging Bull (1980), cu Robert De Niro în rolul principal.
– Celebrul roman grafic Watchmen, scris de Alan Moore și desenat de Dave Gibbons, va fi din nou adaptat, de data aceasta sub forma unei serii TV comandate de HBO și scrisă de Damon Lindelof (Lost). Watchmen a stat la baza unei apreciate adaptări cinematografice realizate de Zack Snyder în 2009.
– Bryan Cogman, co-scenarist al seriei Urzeala tronurilor, va crea o a cincea emisiune derivată din popularul serial TV, alături de creatorul acestei saga, scriitorul George R.R. Martin. După ce Urzeala tronurilor se va termina anul viitor, locul lui va fi luat de mai multe seriale a căror acțiune se petrece în același univers.