O sugestie pentru cei ce vor să serbeze Halloweenul cu filme horror: ar putea încerca să (re)vizioneze Nosferatu: O simfonie a groazei, filmul lui F.W. Murnau, producție ce a reușit să treacă dincolo de granițele genului său pentru a deveni o capodoperă a cinematografiei. Și, en passant, un exemplu de plagiat de succes.
Nosferatu, capodoperă a cinemaului expresionist, a avut premiera la Berlin, pe 4 martie 1922. Spunea povestea unui sinistru conte vampir numit Orlok, poveste ce amintea într-atât de faimosul roman Dracula al lui Bram Stoker, încât a fost cât pe ce să îngroape definitiv filmul lui Murnau. Și nu întâmplător.
Producătorul Albin Grau a susținut că ideea filmului i-a venit de la poveștile auzite de la țăranii din Serbia, în timpul Primului Război Mondial. Mai târziu, el și coproducătorul Enrico Dieckmann i-au angajat pe Henrick Galeen, să scrie scenariul, și pe F.W.Murnau, să regizeze filmul. Practic, o adaptare a lui Dracula.
Bram Stoker era mort deja de aproape 10, ani iar drepturile asupra operei aparțineau văduvei acestuia, Florence Balcombe Stoker. Pentru că, din cine știe ce motive, producătorii nu ceruseră permisiunea doamnei Stoker, au schimbat câteva dintre elementele romanului, locul acțiunii și numele personajelor și au sperat că totul este în regulă. În rest, totul era ca în romanul lui Stoker, chiar și termenul „nosferatu“ fiind extras tot din paginile lui Dracula.
Nosferatu, filmul, a fost foarte bine primit de critici, dar într-o măsură mai mică de public și nu a avut chiar succesul scontat. În plus, cum campania promoțională costase o sumă considerabilă, Prana Film, studiourile producătoare, se îndreptau spre faliment.
În acest moment a intrat în scenă văduva lui Bram Stoker, care aflase de film și nu aprecia deloc faptul că cineva îndrăznise să adaptaze fără voie opera soțului ei.
Sprijinită de British Incorporated Society of Authors, Florence Stoker a dat în judecată Prana Films și, când a aflat că studiourile și-au declarat falimentul, și-a concentrat eforturile spre retragerea completă a filmului din circulație. Autoritățile au strâns și pus pe foc toate copiile găsite, iar Nosferatu a fost cât pe ce să dispară din istorie.
În vreme ce doamna Stoker vâna și distrugea orice copie a filmului în Europa, una a ajuns în SUA, departe de puterea ei. Din acest exemplar american s-au realizat alte copii care au circulat și au clădit un public considerabil pentru filmul lui Murnau.
Florence Stoker a continuat să lupte cu Nosferatu până la moartea ei, în 1937 aprobând și prima adaptare oficială a romanului (Dracula, cel din 1931, cel cu Bela Lugosi). Filmul lui Murnau a câștigat însă cursa cu istoria, fiind recunoscut astăzi drept o capodoperă.
„Ironia face“, scria, în 1997, popularul critic american Roger Ebert, „ca pe termen lung Murnau să-l fi ajutat pe Stoker, fiindcă Nosferatu a inspirat zeci de alte filme cu Dracula, nici unul la fel de unic și de plin de merite artistice“.