E foarte posibil ca acest cuvânt să nu existe, dar cred că ați înțeles unde bat. E ideea aia de a ajunge de la mare la mic, de la general la particular, păstrând totuși generalitatea. Adică o chestie mică dintr-un mare, dar care înglobează trăsăturile marelui.
Probabil că nici Ioan nu cunoștea noțiunea asta, dar el nu mai gândea de mult cu creierul. Avea călcâiele aprinse, fapt care face să ți se pară frumoasă până și musca verde de bălegar. Și dacă bărbatul a fost lăsat pe lume cu două călcâie, iată că uneori ele ți se pot aprinde în mod independent unul față de altul și vor să o ia în direcții diferite, lucru care într-o primă fază se numește șpagat, dar care ajunge să te rupă în două, fiindcă deși Ioan poate însemna Jean în belgiană, traducând Pavăl nu vei obține niciodată Van Damme.
Așadar, Ioan iubea două femei. Nu era nici primul, nici ultimul. Ba chiar ele știau una de alta, dar poate că, în lipsă de alternativă, se complăceau. Ajunseseră până în stadiul în care se anunțau una pe ailaltă care ce mâncare face, ca nu cumva prințișorul să primească fasole două zile consecutiv. Marele inconvenient era însă faptul că mândrele locuiau în comune diferite, Munteni și Ghiaureni. Două comune vecine, delimitate de un pârâu. Lumea gândea simplu pe acele meleaguri. Băi, Ioane, dacă tot îți permiți două muieri, de ce nu ții două din același sat și hrănești una din străini? Așa spuneau muntenenii, iar ghiaurenenii aveau cam același discurs, doar că foloseau sinonime: femeie în loc de muiere și îndopare în loc de hrănire.
Gândirea simplă naște uneori treburi complicate, pe care, credeți-mă, preferi să le eviți. Și cum nu voia să renunțe la ce avea, Ioan a început să privească situația dintr-un unghi politic. Fără să știe prea multă lume, dar cu susținere din partea Prefecturii, omul nostru s-a înscris ca și candidat la funcția de primar în, țineți-vă bine, ambele comune. A promis două autostrăzi, două spitale și două școli și a fost votat de două ori. Practic, cred că e singurul politician care a strâns 160% scor electoral.
Puse în fața faptului împlinit, marile puteri de la județ s-au văzut nevoite să constate și să accepte o realitate de fapt, anume unirea politică dintre Munteni și Ghiaureni. Abil conducător, Ioan Pavăl a trecut repejor și la unirea administrativă, iar la final noul pod de lemn a consfințit contopirea întru teritoriu, valori culturale și de conștiință a celor două comune, spre închiderea gurilor spurcate și spre marea fericire a celor două doamne primărițe.