A venit și rândul prerafaeliților să intre în colimatorul cenzorilor politically correct.
Din data de 26 ianuarie, Manchester Art Gallery a retras de la expunere tabloul Hylas și nimfele, realizat de John William Waterhouse, unul dintre reprezentanții de seamă ai mișcării prerafaelite de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Pânza ascunsă a fost înlocuită cu un soi de text explicativ în care conducerea galeriei a încercat să justifice gestul: „Această galerie prezintă corpul femeilor fie ca o «formă pasivă decorativă», fie ca «femeie fatală». Să punem în discuție această fantasmă victoriană! Această galerie există într-o lume încercată de probleme de gen, rasă, sexualitate și clasă care ne afectează pe toți. Cum, oare, ar putea operele de artă să ne vorbească într-un mod mai contemporan și pertinent?“.
Conducerea galeriei a transformat cenzura într-un adevărat spectacol. Scoaterea tabloului a fost filmată și difuzată și a fost inserat într-un „performance act“ al artistei Sonia Boyce, a cărei operă va fi expusă la muzeu începând din martie.
În același timp, publicul a fost îndemnat să comenteze, fie în scris, fie pe Twitter, această inițiativă. Cum era de așteptat, majoritatea comentariilor au acuzat galeria de cenzură pură și dură desfășurată sub pretextul firav al „dezbaterii“ și „contextualizării“. Mai mult, peste o sută de persoane au semnat o petiție, cerând ca tabloul să fie din nou expus și denunțând „cenzura politically correct“.
Care a fost, totuși, justificarea acestei inițiative? Sala în care era expusă lucrarea poartă numele de „Căutarea frumuseții“ și în ea sunt expuse mai ales picturi din secolul al XIX-lea, reprezentând nuduri feminine. Pentru curatoarea Clare Gannaway, care a avut inițiativa actului de cenzură, această denumire deranjează fiindcă lucrările sunt realizate numai de bărbați mult prea interesați de corpul femeilor. Gannaway explică astfel că mișcarea #MeToo a făcut-o să lanseze o dezbatere și că tabloul ar putea să fie expus din nou, dar „în alt context“.
„Cine urmează, Picasso?”, se întreabă indignat Jonathan Jones, critic de artă, într-un articol publicat de „The Guardian“. „Discuția la care se referă cei ce au avut această idee nu poate avea decât o temă și anume dacă muzeele ar trebui să cenzureze operele de artă din motive politice. Iar această întrebare nu poate avea decât un singur răspuns dacă ai încredere în progresul omenirii. Scoaterea tabloului nu este o critică interesantă, este un gest vulgar ce va sfârși la lada de gunoi a istoriei. Această cenzură trebuie să stea, în aceeași ladă de gunoi, alături de războiul împotriva culturii gay și de acționarea în judecată a editurii Penguin Books pentru vina de a fi publicat, în 1960, Amantul doamnei Chatterlay. Măi să fie, ce utopie au în minte acești puritani de rit nou: o lume care ne aruncă în urmă cu mai bine de jumătate de secol, într-o eră a represiunii și ipocriziei!“
Așa cum era de așteptat, „The Guardian“, care susține păreri „progresiste“ a anunțat într-un editorial că echipa redacțională nu vede în gestul galeriei din Manchester nici o „cenzură“, ci numai „un gest neîndemânatic ce stimulează o dezbatere importantă“.