Mai nou, toate astea au trecut pe locul doi si inca sub stindardul nobil al salvarii planetei. La cumparaturi conteaza acum in primul rind punga.
Cu totul altfel am inceput sa ma uit la pungile de fis albastre ale mamei, de cind stiu ca este din nou la moda sa iti aduci punga de-acasa. In capitalismul asta ambalat in pungi de plastic la discretie, cei care inca mai indrazneau sa-si aduca de acasa pungile refolosibile sint priviti un pic pe sub sprinceana. „Intirziatii”. Noroc cu sezonul vara – toamna 2007, in care a devenit in mod oficial trendy sa vii cu punga de cumparaturi de acasa.
I am not a plastic bag
Meritul ii apartine unei pungi de designer inscriptionata cu sloganul „I am not a plastic bag” si care a devenit deodata modalitatea chic de a proteja mediul: cu stil, cu sigla unui designer si la un pret de chilipir. Cel mai cautat accesoriu al momentului este „Nu sint o punga de plastic”, care iti permite, dintr-o singura expeditie de shopping, sa faci si un fashion statement si sa salvezi planeta de la amenintarea pungilor de plastic. In functie de iubirea pentru cumparaturi, poti scuti mediul de povara a 300 – 500 de pungi de plastic nedegradabil pe an.
„I am not a plastic bag” a fost creata de designerul Anya Hindmarch, intr-o editie destul de limitata cit sa devina imediat accesoriul pe care oricine trebuia sa il aiba. Alaturi de sutienul din bambus, blugii vopsiti in culori obtinute in mod natural, rujuri in tuburi ecologice, punga se inscrie in noul val al eco-chic-ului.
Creatorul pungii a avut si un scop nobil: acela de a readuce la moda gestul „pungii de acasa” si a incuraja oamenii sa protejeze mediul prin mici ajutari ale comportamentului lor. Punga s-a vindut instant pentru doar 15 dolari/5 lire, la cozi enorme, uneori formate cu o zi inainte.
Punga este fabricata in China, dar pe site-ul creatorului se precizeaza faptul ca persoanele care lucreaza pentru furnizorul contractat sint platite cu echivalentul a doua salarii minime pe economie si ca se respecta toate normele de protectie a muncii din fabricile chineze.
E mai chic sa fii eco
Dupa epuizarea sa, „I am not a plastic bag” a pornit o adevarata miscare pentru protectia mediului prin pungi trendy de cumparaturi, menite sa scuteasca planeta de cele 100 de miliarde de pungi de plastic aruncate anual, din care doar 5% sint biodegradabile.
Marii creatori de moda au propus si ei propriile solutii pentru „combaterea” pungilor de plastic. Casa de moda Hermes vinde pungi de matase, care se pot impaturi pina la volumul unei batiste, cu 960 de dolari. Intr-un clasament al celor mai la moda produse prietenoase cu mediul din revista „Vogue”, pe locul I se afla punga de cumparaturi ecologica a Laurei Bush, nepoata presedintelui american. Accesoriul costa 60 de dolari, iar banii din vinzari vor fi folositi in scop caritabil in programul Natiunilor Unite pentru Hrana – conform creatorilor, prin vinzarea unei singure pungi, vor putea fi hraniti doi copii din zone defavorizate, timp de un an.
Varianta „pentru toti” a pungii de cumparaturi ecologice poarta eticheta Baggu, careia i se face reclama ca cel mai bun prieten al mediului – poate duce continutul a doua sau trei pungi de plastic, sase pungi pot prelua intregul continut al caruciorului de cumparaturi, se pot impacheta pina la dimensiunea buzunarului. Se poarta in palma, pe brat sau pe umar – cu accent pe „se poarta”.