Am trait o buna parte din viata cu tot felul de termene-limita – tema la mate, joaca pe-afara, examene etc. –, cu neliniste, dar cumva cu o naiva lejeritate fata de pericolele la care ma expun daca ma apropii de granita interzisa. Din momentul in care am invatat cuvintul si am acceptat – vrind-nevrind – ca, pentru a fi considerat un profesionist, trebuie sa te tii de termenele-limita, am uneori senzatia ca iadul e facut din ele, ca nu exista cuvint mai terifiant care poate sa te aduca pina in pragul panicii.
Deadline-ul e mai infricosator si mai implacabil chiar decit insasi moartea (macar acesteia nu-i cunosti termenul-limita). De o slujba cu program fix mai scapi, de deadline-uri, niciodata. Toate lucrurile misto (iubirea, prietenia, libertatea etc.) nu au deadline. Nu conteaza cit de organizat esti, la un moment dat tot intri in panica – iata doar citeva dintre posibilele aforisme ale fiecarui „vietas“ care are de-a face cu asa ceva.
Si, cu toate acestea, exista un lucru extraordinar pe care termenul il produce in psihicul/sufletul/creierul celui care opereaza cu deadline-uri. O chestie care – cred eu – pune in miscare toata masinaria civilizatiei capitaliste. Sa va spun o parabola:
La ferma lui Porky, o gisca face un ou de aur. Porky il admira fericit si cauta sa afle cine a realizat minunea. Apare si presa ca sa consemneze evenimentul. Gisca – stia ea ce stia – tace chitic. Ratoiul Duffy se baga pe fir si isi atribuie mareata realizate. E purtat pe brate, apare pe prima pagina a ziarelor, e adulat. Pina il fura mafiotii, il inchid intr-o camera si-l forteaza sa repete figura. Duffy apeleaza la logica – „Sint ratoi, nu pot face nici macar un ou banal“ – si le explica vrajeala cu presa. Aia nici nu vor sa auda. Duffy primeste un deadline pina la care sa scoata un alt ou de aur. Incearca sa scape, sa mai cistige timp, transpira, se plimba ingrozit prin incapere cu ochii atintiti la ceas. Cind expira termenul-limita, intra mafiotii amenintatori, cu pistoale in mina. Iar Duffy face scurt, spre marea lui surprindere, un ou de aur.
E nevoie sa va explic miezul parabolei? Cind se apropie deadline-ul, chiar daca nu te crezi in stare, chiar daca nu stii cum, faci un ou. Poate nu de aur, dar – credeti-ma pe cuvint – il faci. That’s all folks!