Încă nu se știe cu exactitate cum a apărut Gălăzilla. Unii spun că e o șopârlă de apă care, ajunsă în Dunăre acum sute de ani, a tot crescut până la dimensiunea ei actuală, cam cât trei elefanți grași, puși unul peste altul.
Alții, mai xenofobi din fire, sunt ferm convinși că este o creație a oamenilor de știință din Budapesta, care a fost trimisă în aval, să ne nimicească neamul. Oricare ar fi explicația, un lucru e clar, Gălăzilla e o dihanie a naibii de mare.
Iese din Dunăre cam o dată la o sută de ani, ca să facă mișcare și să sperie populația din Galați. Că nu e ca și cum se poate face una fără cealaltă. Na, oricât ai fi de curajos, nu poți să nu o rupi la goană. Se pare că ieri i-a venit sorocul să-și facă plimbarea.
Grrrraaah, brrraaah, sunt Gălăzilla, vă halesc! Sau, mă rog, bolborosea ceva pe limba lui reptilească și sigur se dădea mare și tare, că el este cel mai șmecher din Dunăre și, dacă vrea, scufundă bacul.
Așa cum era de așteptat, mulțimea de oameni a început să alerge. Evident, câteva echipe de reporteri de televiziune alergau și ele, ceea ce nu putea decât să ungă orgoliul de șopârloi secular al vedetei cu solzi. Își calcula acum momentul ideal pentru a executa pirueta lui preferată, aia cu coada pe oblic, ca un bici, într-o mișcare în semireluare, ca la un generic de film. Mulțimea părea destul de densă acum. Acum! Brrrrrraaaaah, mânca-v-aș oasele voastre, că eu sunt adevăratul șef al apelor curgătoare și, dacă vreau, mă vărs în mare!
E cu putință ca un oraș întreg să fi orbit subit? Pe deasupra, e cu putință să fi orbit și surzit, concomitent? Alo, Galați, ți-e bine? În loc să fugă de dihanie, fugeau pe lângă ea, de parcă nici nu ar fi existat. Răgea săracul Gălăzilla din toți rărunchii, dar nimeni nu părea să îl audă. De parcă un vrăjitor pus pe șotii i-a făcut o farsă și l-a transformat într-o monstruozitate mută și invizibilă. Dar mută nu putea fi, că răgea de nu își mai suporta propriile vorbe. Iar când s-a apropiat de Shopping City, și-a văzut, fără doar și poate, reflexia în geamuri. A început să alerge în jurul mulțimii de oameni, să facă tumbe ca un cățel de circ, să imite sirena pompierilor, dar ce nu a făcut? Oamenii, nimic, domnule, nimic! Cu toții se îndreptau spre un loc în care niște muncitori, dorind să scape de apa dintr-o groapă, o scoteau cu lopata și o cărau cu roaba.
Glumesc? Întrebați, vă rog, orice gălățean, dacă l-a văzut pe Gălăzilla. Apa din roabă, însă, a fost subiect național.