Cartea L-am servit pe regele Angliei (traducere din limba cehă de Jean Grosu) a fost publicată la Editura Art în anul 2012.
Scumpe domnule Bohumil Hrabal, este iar primăvară pe planeta Pământ, mi-am luat cele ale zilei de astăzi într-o geantă și am plecat prin Europa de la Paris la Dublin și înapoi spre Praga dumneavoastră de aur, pe care nu am mai văzut-o de zece ani, un timp infinit și dureros.
Mereu mi se face foarte dor de dumneavoastră primăvara, și porumbeii din parcurile publice, porumbeii de pe statui, porumbeii în zbor și porumbeii morți la marginea drumurilor nu mă lasă nicicum să vă uit. Porumbeii, am auzit, sunt șobolanii aerului. Ei ar fi murdari și dezgustători în chestiunea igienei personale – eu nu am crezut o asemenea reducere la absurdul realității biologice, fiindcă porumbeii sunt întotdeauna mai presus de constatările oamenilor.
Scumpe domnule Bohumil Hrabal, străbat această primăvară pe planeta pământ recitind L-am servit pe regele Angliei.
Cartea aceasta este socotită capodopera domniei voastre, dar eu nu cred în această ierarhie, cum nu cred în nici o ierarhie. Am abolit toate ierarhiile, nici în chestiunea personajelor literare nu mai cred că există personaje principale și secundare.
Cum poate fi secundar Tonda Jodl, poetul, cel care ne-a dat cartea Viața lui Isus Hristos, pe care nimeni nu a citit-o, cartea aceea editată pe cont propriu, firește, cartea aceea cu care și-a pavat camera și culoarul și ar fi pavat orașe și țări și continente și galaxii întregi?
Cum poate fi secundar Tonda Jodl, poetul, când nimeni nu știa să poarte umbrela ca el și nimeni nu știa să poarte pardesiul atât de neglijent și cu atâta nepăsare, cum poate fi secundar Tonda Jodl, poetul, umblând bulevardele cu fuioarele de vată albă răsărindu-i din urechi?
Cum poate fi secundar acest om de la care proprietara neplătită a tipografiei își trimite servitorii să ridice Viața lui Isus Hristos într-un coș de rufe? Cum poate fi secundar acest poet neconsolat blestemând neamul de criminali (neamul oamenilor?) care îngăduie proprietarei de tipografie să fie atât de crudă?
Scumpe domnule Hrabal, și de fiecare dată când văd un grăsan gândul îmi zboară la comis-voiajorul Walden, cel care arunca pe geam mărunțișul ca să intre sutica pe ușă.
Scumpe domnule Hrabal, și de fiecare dată când văd câte un adolescent nespus de fericit mă gândesc că poate tocmai și-a aflat primul său frac sau, și mai bine, poate că tocmai s-a întors și el de la Paradisu’.
Căci fiecare adolescent își află până la urmă Paradisu’, chiar dacă nu e obligatoriu ca acesta să fie un bordel și nici măcar nu e obligatoriu să fie o femeie cea care îți arată porțile raiului.
Scumpe domnule Hrabal, traversez bătrânul nostru continent gândindu-mă la fata de la fabrica de ciocolată Orion și la lacrimile și la singurătatea oamenilor, la incredibilul care devine realitate clipă de clipă și noi nu mai știm să vedem nici măcar atâta lucru.
Scumpe domnule Hrabal, curățătoriile de haine îmi ies tot mai rar în cale, dar eu continui să le caut iar și iar, până când voi ajunge la aceea din care ați aflat că „anumite pete nu pot fi îndepărtate decât prin distrugerea materialului însuși“.