– Jon Anderson speră într-o reuniune cu foștii colegi de la Yes.
Anderson, care n-a mai cântat cu Yes de la albumul Magnification din 2001, s-a cuplat în ultimii ani cu Trevor Rabin și Rick Wakeman (și ei foști componenți Yes), formând grupul ARW. Pe moment, Anderson își finisează noul album solo, intitulat 1.000 Hands.
– Fiindcă s-a deteriorat mormântul reputatului cineast Georges Méliès, aflat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, descendenții acestuia și fanii strâng bani pentru restaurarea lui, printr-o campanie Kickstarter.
– La zece ani de la moarte, Michael Jackson va fi din nou citat în fața unui tribunal la Los Angeles, într-un proces în care este acuzat de pedofilie. „Verdictul este așteptat la sfârșitul acestei veri, cel mai târziu în toamnă“, detaliază avocatul Vince Finaldi.
– Lucrările de restaurare de la 87 Hackfoard Road, adresa londoneză unde a trăit Vincent Van Gogh între 1873 și 1874, au dus la descoperirea mai multor acuarele, a unei cărți de rugăciuni și a unor documente, ascunse sub podeaua camerei în care a locuit pictorul. Lucruri care, spun experții, după ce vor fi analizate, ne vor da mai multe informații despre viața lui Van Gogh în Londra.
– A încetat din viață cineastul rus de origine georgiană Marlen Huțiev, la vârsta de 93 de ani. Huțiev este considerat părintele Noului Val al cinemaului sovietic, cu filme-cult din anii ’60, precum Primăvara pe strada Zarecinaia (1956), Am 20 de ani (1965) sau Ploaie de iulie (1967).
– O polemică literară „așa cum nu s-a mai văzut“ (în opinia „Culturebox“) a izbucnit între laureatul premiului Goncourt din 2017, Éric Vuillard, și istoricul american Robert Paxton. Paxton a fost deranjat de cele scrise de Vuillard în cartea sa L’ordre du jour, în care se vorbește despre felul în care marii industriași germani l-au susținut pe Hitler. Paxton, pe de altă parte, susține că această teza a fost infirmată de cercetările istorice, că marile firme germane n-au dat chiar atât de mulți bani naziștilor, ci au finanțat toate partidele non-marxiste și îl tratează pe scriitorul francez drept „dogmatic“. Acest termen l-a deranjat pe Éric Vuillard care i-a dat istoricului american o replică scrisă, în „The New York Review of Books“: „Profesorul Paxton își închipuie că a scrie nu e decât o chestiune de ornamentație, compoziție și echilibru. Este liber să aplice aceste categorii plicticoase propriilor lui cărți“.
– Scriitor și activist, egipteanul Alaa al-Aswani a fost trimis în fața tribunalului de către Parchetul General Militar, pentru „insulte aduse președintelui, forțelor armate și instituțiilor judiciare egiptene“. Al-Aswani a deranjat autoritățile din țara sa natală cu ultimul roman, care vorbește despre revoluția din 2011, și cu comentariile publicate la Deutsche Welle Arabic.
– Premiera celei mai noi (re)adaptări a unui roman de Stephen King, Pet Sematary, a îngrozit fanii prezenți în sala de cinema, care susțin că este unul dintre cele mai bune filme realizate după o carte a faimosului scriitor american.
– Sir Philip Pullman a câștigat premiul J.M. Barrie pe 2019 pentru întreaga sa activitate ca scriitor pentru copii. Cunoscut mai ales pentru trilogia fantasy His Dark Materials, Pullman a vândut numai în Anglia peste 6,9 milioane de cărți. Viitorul lui roman, The Secret Commonwealth, este programat să apară în octombrie.
– Încercând să fie în pas cu anumite trenduri actuale, J.K. Rowling nu s-a abținut și a vorbit într-un interviu despre cât de „intensă și pasională“ a fost povestea de dragoste dintre magicienii Dumbledore și Grindewald, personaje în saga Harry Potter. Însă, în loc să fie aplaudată, scriitoarea britanică a reușit să-și enerveze fanii, dar și comunitatea LGBT, care o acuză de oportunism din moment ce, nici în cărți, nici în filme, nu a făcut nici o aluzie la orientarea gay a personajelor ei.
– Fostul basist al formației Black Sabbath, Geezer Butler, s-a alăturat formației Deadland Ritual, grup nou format din Matt Sorum (ex Guns N’ Roses), Steve Stevens (ex Billy Idol) și vocalistul trupei Apocalyptica Franky Perez. Black Sabbath și-a încheiat activitatea în februarie 2017. „După 18 luni de la retragere, după ce am pus 10 kilograme pe mine și am văzut orice emisiune TV posibilă, am simțit că îmi pierd mințile de plictiseală“, a explicat Butler într-un interviu.