Pe vremuri, tu ca războinic trebuia să te bazezi pe propria sabie.
Indiferent de cât de obosit erai, cât de flămând, răpănos sau prost îmbrăcat, fiindcă pe câmpul de luptă nu aveai timp de dichiseală, trebuia să te asiguri că sabia îți este mereu perfect ascuțită și lustruită, întrucât asta putea face diferența dintre lauri și colivă.
Observ că nici în ziua de azi situația nu s-a modificat prea mult. Mă refer acum la războinicii cu epoleți și cu carnet de dat amenzi, care din păcate trebuie să își facă meseria cu niște dotări vai mama lor. Autoturisme rablagite, ruginite, cătușe care nu se încuie sau nu se descuie, sedii de poliție insalubre. Dar arma letală din dotare, sabia modernă, este de ultimă generație și aproape imposibil de parat. Mă refer la pistolul de radar.
Mulți șoferi investesc sume considerabile în detectoare de radar, sperând că vor păcăli sistemul și vor scăpa neamendați. Dar pistolul ăsta este atât de performant, încât de cele mai multe ori nu poate fi detectat. Eu sunt singurul șofer imposibil de păcălit, fiindcă am dezvoltat o tactică prin care găsesc orice echipaj de poliție cu radar: merg cu viteză mare în localitate. Unul nu scapă negăsit!
Motivația mea este una spirituală. Din când în când vreau să dau ceva de pomană. Fiindcă trăim în secolul vitezei și nu am timp să duc oala cu sarmale la cimitir, prefer să dau o sumă de bani cuiva despre care să știu cu siguranță că este sărac și bolnav și i-ar prinde tare bine banii mei. Or eu nu mă pot gândi la cineva mai amărât decât însuși statul român. De aceea, dacă cineva din sens opus îmi dă fleșuri, eu îi mulțumesc și accelerez. Uneori claxonez, ca să mă asigur că polițistul nu doarme cu pistolul radar în mână. Nino nino, începe slujba de pomenire.
Trag frumos pe dreapta, salut organul și îi ofer actele împreună cu un prosop și o lumânare. Nu am nici o obiecție asupra procesului verbal de constatare a contravenției. Am, în schimb, o mică rugăminte și anume ca în partea de jos a foii să tragă o dungă pe verticală, care să împartă spațiul rămas liber în două coloane. Pe coloana din stânga să scrie: „Vii: Mihai, Anamaria, Gabriel, alt Mihai, Matei, Elena, Ana, Nadia“, iar pe cea din dreapta „Adormiți: Gheorghe, Ioan, Constantin, Margareta, Aurica, Simion, Florica, Georgeta, Agafia“.
Apoi, când îmi înmânează documentul, neapărat să fie câteva secunde în care amândoi să facem mișcarea aia oscilatorie în sus și în jos, ca să fie primit. La plecare, eu îi spun tradiționalul să trăiți, iar agentul îmi răspunde cu tradiționalul să trăiți să-i pomeniți.