Vinzatorul de la magazinul satesc o convinsese pe bunica-mea ca, daca vrea sa cumpere gaz sau ulei – nu mai tin minte exact ce, oricum un produs care „nu se gasea” –, trebuie neaparat sa scoata bani si pentru cartea lui Calinescu.
Evident, mi-am inchipuit ca o asemenea carte nu poate fi decit o mare prostie, de vreme ce se vinde cu forta, la pachet cu zahar, ulei, banane sau gaz. Cind m-am facut ceva mai marisor, am citit-o cu foarte mare placere. Am descoperit acolo – si incet-incet, in scrierile lui Eminescu – un om viu, total diferit de cel din nesfirsitele tirade ale profesorilor de romana din scoala despre „templul culturii romane”, despre „mintuitorul neamului romanesc”, despre „comoara sublima a limbii noastre stramosesti” etc. Din pacate, tiradele au continuat la fel si in facultate. Ba chiar am asistat la idiotenii si mai mari, cum ar fi o teza de doctorat despre motivele florale in poezia eminesciana.
Mi-e greu sa inteleg cum pot lua unii in serios tonele de maculatura mizgalite de tot felul de „eminescologi”, dar cred ca, in sfirsit, urmarind dezbaterile despre Eminescu de anul acesta (emisiuni, reportaje de pe strada, comentarii pe net), m-am prins de unde provine isteria „aparatorilor” care, la orice atitudine critica fata de Eminescu, sint in stare sa porneasca un adevarat jihad. Ii las deoparte pe cei ipocriti, gen Adrian Paunescu, oameni care stiu ca e bine sa mergi totdeauna cu „valul” si sa nu i te opui. Vorbesc de insusi „valul” de romani pentru care mai degraba te indoiesti de Iisus decit de Mihai Eminescu.
In grauntele lor de sentiment al valorii, zona literaturii e acoperita, artificial, doar de faptul ca au auzit de Mihai Eminescu si ca pot sa-ti recite pe de rost doua versuri din Somnoroase pasarele. Si, pina la urma, reactia lor isterica e fireasca, pe principiul „dai in mama, dai in mine” – orice lucru spus despre Eminescu, pe care ei il percep ca fiind „urit”, li se pare un atac la persoana. Ii dezorientezi. Daca lasi impresia ca vrei sa il zdruncini si il scoti pe Eminescu din mintea lor, ramine un vid pe care nu mai stiu cu ce sa-l umple.