– A încetat din viață scriitorul maghiar György Konrád, la vârsta de 86 de ani.
Autor a zeci de opere traduse în întreaga lume, Konrád a fost una dintre figurile marcante ale opoziției față de regimul comunist. S-a născut în 1933 la Debrețin, a scăpat de moarte la Auschwitz în 1944 sărind dintr-un tren, iar în 1956 a luat parte la insurecția maghiară contra regimului comunist. Și-a publicat prima carte în 1969, roman ce a fost tradus în 13 limbi. Între 1973 și 1988, scrierile lui au fost sistematic interzise și Konrád a fost forțat să publice în străinătate sau, clandestin, în țară, unde cărțile lui au circulat ca samizdat. Din anii ’80, Konrád este unul dintre autorii maghiari cei mai cunoscuți în străinătate, iar în 1997 devine primul străin ales în fruntea prestigioasei Academii de Arte din Berlin. Figură de prim-plan a disidenței anticomuniste, György Konrád este, în 1988, unul dintre fondatorii partidului liberal SZDSZ. În ultimii ani a fost un opozant al lui Viktor Orbán, pe care îl considera „omul politic cel mai toxic pe care Ungaria l-a cunoscut de la căderea comunismului“.
– Rick Ocasek, lider și vocalist al formației rock The Cars, a încetat din viață la New York, la vârsta de 75 de ani. Trupa, fondată în anii ’70, a vândut peste 20 de milioane de albume numai în Statele Unite și este considerată drept pionier al curentului new wave. Moartea lui Ocaseck a survenit la un an de când The Cars a intrat în Rock & Roll Hall of Fame. Foarte populară mai ales în anii ’80, The Cars a devenit cunoscută odată cu succesul unor piese precum Shake It Up, Just What I Needed sau Drive. În afară de activitatea lui cu The Cars, Ocaseck a avut și o lungă carieră ca artist solo, ce a debutat în 1982, și a fost și un respectat producător muzical, lucrând cu trupe precum Weezer, Suicide, Bad Religion și The Killers.
– Adam McKay, nominalizat la Oscar pentru documentarul Vice, va realiza un documentar și, poate, un film artistic despre Jeffrey Epstein, miliardarul acuzat de trafic de minori care s-a sinucis – în mod convenabil – în închisoare înainte de a face declarații detaliate despre activitățile lui infracționale.
– Apreciatul pictor David Hockeny a părăsit Los Angelesul pentru a se muta în Normandia, atras de modul de viață francez și unde, spune el, poate picta, mânca și fuma în voie. „Francezii știu să trăiască, știu să își facă viața plăcută!“, a explicat el pentru „Wall Street Journal“.
– În Franța, televiziunea este foarte atentă la cei mai apreciați scriitori. Astfel, Michel Bussi scrie scenariul unei serii originale cu titlul L’île prisonnière pentru France Télévisions, care mai pregătește o adaptare în șase episoade a bestsellerului La jeune fille et la nuit de Guillaume Musso. Tot France Télévisions va difuza și o adaptare a romanului Particule elementare de Michel Houellebecq.
– În lumina reflectoarelor în prezent grație succesului lui Ad Astra, regizorul american James Gray a anunțat că viitorul lui film se va numit Armageddon Tome și va fi un film politic despre familia Trump, tată și fiu, cu acțiunea desfășurându-se în anii ’80. „Trump este pentru mine un imbecil periculos“, spune Gray.
– Un vas de toaletă din aur de 18 carate, în valoare de mai multe milioane de dolari, expus sub formă de exponat artistic cu titlul America a fost furat sâmbăta trecută de la palatul Blenheim (Marea Britanie). „La început, când am aflat, am crezut că e o farsă. Cine e atât de prost să fure o toaletă“, a declarat creatorul, sculptorul Maurizio Cattelan. W.C.-ul America, ce este funcțional, a fost inițial instalat și expus între 2016 și 2017 la muzeul Guggenheim din New York, unde a fost folosit de peste 100.000 de persoane.
– Filmul El Camino: A Breaking Bad Movie, ce va avea premiera pe Netflix în octombrie, se adresează „în special fanilor Breaking Bad“, spune regizorul Vince Gilligan.
– În Franța, filosofia se vinde sub formă de manga. Editura Kurokawa, specializată în benzi desenate japoneze, a lansat trei clasici ai filosofiei și ai gândirii politice adaptați în text și imagine: Așa grăit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche, Psihologia mulțimilor de Gustave Le Bon și Capitalul lui Marx. Aceste volume apar într-o nouă colecție numită KuroSavoir care își anunță ambiția de a face publicul să „descopere sau să redescopere lucrări-cult dedicate marilor curente“ de gândire prin adaptarea acestora sub formă de manga. Înainte de Kurokawa, o altă editură franceză a publicat lucrări științifice sub formă de benzi desenate provenite din Japonia: editura Soleil care a scos pe piață Interpretarea viselor de Freud, Contractul social al lui Jean-Jacques Rousseau și Discurs asupra metodei a lui René Descartes.