De la ridicarea lui, în 1961, Zidul Berlinului a inspirat numeroși muzicieni. Căderea lui, în noiembrie 1989, a fost și ea însoțită de muzică.
În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, acum 30 de ani, tinerii berlinezi din est și vest s-au întâlnit pe Zid dansând pe ritmul Lambadei, mare senzație muzicală a verii care trecuse.
Cu ani înainte, în 1977, David Bowie folosea Zidul care separa capitala Germaniei ca decor pentru o poveste de dragoste în piesa Heroes, vorbind despre doi amanți tragici aflați de-o parte și de cealaltă a frontierei. Zece ani mai apoi, în iunie 1987, Bowie concerta împreună cu Genesis și Eurythmics la câțiva metri de Zid, în Berlinul de Vest, serbând aniversarea de 750 de ani a orașului. De partea cealaltă, în Est, sute de berlinezi se apropiaseră de Zid să asculte concertul, în ciuda unui impresionant cordon de securitate instalat de autoritățile comuniste. Când forțele de securitate au încercat să împrăștie mulțimea, fanii s-au revoltat strigând „doborâți Zidul!“. O situație similară s-a petrecut în 1988, când Michael Jackson a dat și el un concert în Berlinul de Vest. Forțele de securitate comuniste, încercând să disperseze fanii, au atacat și ziariștii și echipele de televiziune vestgermane care filmau evenimentele.
În iulie 1988, Bruce Springsteen concertează in Berlinul de Est în urma unui calcul greșit al comuniștilor care sperau să calmeze, folosindu-se de această supapă, tineretul est-german. 300.000 de oameni au venit să îl vadă pe Springsteen, iar alte milioane l-au urmărit la televiziunea de stat. Dar cele patru ore de concert al muzicianului american, așa cum arată documentele poliției politice STASI, aveau să aprindă și mai tare spiritul de revoltă care avea să ducă, după 16 luni, la căderea Zidului.
„N-am venit aici pentru nici un guvern. Am venit să cânt rock pentru voi în speranța că, într-o zi, toate barierele vor fi doborâte!“, le-a strigat Springsteen fanilor.
În zilele ce au urmat căderii Zidului, Berlinul a devenit un soi de scenă în aer liber pentru o mulțime de muzicieni. Mstislav Rostropovici a oferit un concert de Bach, pe 11 noiembrie, la punctul de frontieră Checkpoint Charlie, iar a doua zi zeci de mii de berlinezi au participat la un concert rock, unde au cântat printre alții Joe Cocker și Nina Hagen.
Pe urmă, de Revelion, actorul american David Hasselhoff, celebru grație serialului Baywatch, devine o uriașă vedetă în Germania după ce cântă, urcat pe Zid, Looking for Freedom, o piesă germană din anii ’70.
În iulie, anul următor, vine rândul lui Roger Waters să atragă mulțimi de fani cu un spectacol grandios în cursul căruia se prăbușește la final o reconstituire de 20 de metri a zidului sub ochii publicului. Waters cântă pe scenă piesele celebrului său album The Wall, alături de artiști foarte populari precum Cyndi Lauper sau Scorpions. Aceștia lansează Wind of Changes, cel mai de succes cântec al anului 1991 în întreaga lume, care devine și un soi de imn neoficial al căderii Zidului Berlinului. Ideea cântecului i-a venit vocalistului Klaus Meine la un festival rock la Moscova, în august 1989.
„Armata Roșie era staționată în fața scenei, ca să supravegheze mulțimea. Dar, când am urcat pe scenă, soldații s-au întors cu fața spre noi și au devenit și ei participanți la concert, aruncându-și șepcile în aer. Am avut sentimentul că o lume întreagă s-a schimbat în fața ochilor noștri. Wind of Changes s-a născut imediat după“, a povestit mai târziu Klaus Meine.
„A făcut muzica rock să se prăbușească Zidul Berlinului?“, se întreabă Mark Sheehan, într-un articol publicat de „Christian Science Monitor“. „Răspunsul este probabil jein, o combinație între ja și nein, da și nu. Muzica în sine nu a dărâmat Zidul, dar a semnalat cu siguranță că Zeitgeist-ul, spiritul vremurilor, s-a schimbat, trecând de la acceptarea stării de fapt la un spirit de revoltă și o dorință mult mai mare de libertate.“
Dar, poate, adevărata coloană sonoră a căderii Zidului a fost muzica tehno. La începutul noului deceniu, toți berlinezi dansau pe ritmuri tehno. Noi și noi cluburi apăreau și se instalau în clădiri dezafectate din fosta parte comunistă a orașului, iar producătorii germani Dr. Motte și WestBam creau în 1989 prima Love Parade pe străzile Berlinului.