„Sunt primul artist care a mâncat arta altui artist“, a explicat David Datuna, care devenit zilele acestea vedetă internațională după ce a consumat o faimoasă banană lipită cu bandă adezivă pe peretele unei galerii americane, care a fost vândută cu suma de 120.000 de dolari.
Povestea acestei banane prezentate drept obiect artistic cu titlul de Comedian, realizat de artistul Maurizio Cattelan, pare o glumă. Cu toate acestea, „opera“ a primit o sumă uriașă la târgul de artă Art Basel din Miami. David Datuna pretinde, la rândul lui, că a făcut „un gest artistic“ atunci când a mâncat exponatul.
„De fapt, artistul italian Maurizio Cattelan vrea să definească ce este o operă de artă, în spiritul lui Marcel Duchamp, care a expus un pisoar într-un muzeu“, explică Fabrice Bousteau, redactorul-șef al revistei „Beaux-Arts Magazine“, un fin cunoscător al pieței de artă contemporană. „Catalan a mai realizat o toaletă de aur masiv, intitulată America, ce a fost furată recent dintr-un castel englezesc, dar și o operă de referință în 1999, Perfect Day, când a lipit cu bandă adezivă un om de un perete“.
Fabrice Bousteau spune că tocmai gestul mâncării bananei (pe care Datuna l-a declarat drept un „performance“ intitulat Hungry Artist) validează cumva opera lui Cattelan. „Gestul lui Datuna nu face decât să continue critica lui Cattlan adusă pieței de artă și confirmă valoarea operei. E o istorie care se repetă: în 1993, un artist pe nume Pierre Pinoncelli a urinat în pisoarul lui Duchamp“.
Dar cum un astfel de „obiect artistic“, în fapt un banal fruct, poate ajunge să coste atât de mult?
„Valoarea financiară a unei opere este dată de colecționarul pregătit să dea bani pe ea“, spune Fabrice Bousteau. „E ceva foarte abstract. Maurizio Cattelan arată că o simplă banană poate costa 120.000 de euro fiindcă este o critică a lumii artistice și, în același timp, arată că ceea ce este cu adevărat valoros este capacitatea omului de a avea idei. Este artă conceptuală. În acest caz există un soi de protocol, un mod de utilizare, ca în cazul unui banal aspirator. De exemplu, colecționarul care a cumpărat banana are voie să schimbe fructul odată ce acesta s-a alterat fără ca aceasta să afecteze «opera artistic㻓.
Bousteau este conștient că marele public nu numai că nu poate accepta o astfel de „operă“, ci că, dimpotrivă, o va considera de-a dreptul obscenă.
„Dar, la urma urmei, asta e caracteristica artei, să pună probleme“, spune specialistul. „Banana lui Cattelan este o critică adusă pieței de artă și prțurilor ei obscene, dar, în același timp, e o invitație adresată tuturor de a crea. Cattelan spune cu această banană în formă de glumă că a gestul de a crea este propriu ființei omenești. Că toți ne putem schimba cotidianul cu foarte puțin efort: doar cu ajutorul unei idei sau al unei banane“.
Un comentariu
Analiza bine-venita, pentru ca s-au aratat multi destepti stupefiati cand a circulat stirea; pacat de traducerea proasta, atentie Suplimentul de Cultura!