În dimineața aceea, la orele 7 și 24 de minute, mi s-a făcut o poftă nebună să alerg până la graniță.
Era o poftă foarte ciudată, fiindcă nu alergasem niciodată, condiția mea fizică era mizerabilă, aveam o obezitate care cândva avea să devină morbidă, mă chiuia o hernie ombilicală și multe alte maladii, pe care preferam să mi le închipui decât să le înfrunt.
Trecuseră douăzeci și patru de ani de când la conducerea țării era Înțeleptul și în tot timpul acesta nu se mai văzuseră oameni care să alerge singuri în zori sau în amurg, nu se mai alerga decât în cadru organizat pe stadion.
Eram singur și începea să plouă și m-am simțit paralizat de faptul că am putut gândi așa ceva, îmi pregăteam deja pledoaria de apărare în cazul în care aș fi fost condamnat: e ceva care vine din timpurile vechi, uitate fie acelea!, dar am fost vigilent, mi-am dat seama imediat că e strigătul unui animal care trebuie reprimat, un strigăt neconform cu Viziunea Înțeleptului, o jalnică melancolie a trupului nevrednic, așa că mi-am înfrânat pornirea aceasta și m-am îndreptat cu toată puterea către Învățăturile Înțeleptului, unde toate răspunsurile se află, îmi neglijasem sănătatea și nu făceam cinste țării noastre, am fost un fiu rău și egoist și merit să fiu marginalizat. Pofta nu e bună, pofta e un păcat, pofta e un păcat mai puternic decât noi și doar puritatea învățăturilor sale ne poate salva.
Din fericire, gândul meu trecuse neauzit de Urechile Înțeleptului, poate că nu eram socotit un element dușmănos, fiindcă sămânța mea nu dăduse rod în nici un pântec, respectând întocmai viziunea Înțeleptului de a stârpi indivizii ca mine, pe care în mila Sa ne lăsa să ne sfârșim totuși zilele, poate că pur și simplu Urechile nu se ciuliseră fiindcă eram neînsemnat.
Săptămâna Unică de Împerechere era prima săptămână a lui Martie, ceea ce făcea ca toți copiii născuți în ultimele două decenii să fie aduși pe lume în Decembrie, sub Zodia Unică.
Pe vremea Vechiului Zodiac, Înțeleptul se născuse sub semnul Săgetătorului, de aceea și acum pe steagul nostru apărea o creatură, jumătate om, jumătate cal, care trăgea cu un arc înspre necunoscut. Erau informații benigne din istoria corectă, Săgetătorii nu mai existau și dacă existaseră cândva n-avuseseră alt rost decât să-l protejeze pe Înțelept.
Nu aveau dreptul la viață cei născuți prematur, cei născuți prea târziu intrau în custodia specială a statului și eu nu știu ce se întâmpla cu divizia Întârziaților.
Mi-am bărbierit obrajii, ca în fiecare dimineață, fiindcă Înțeleptul a emis decretul care le cere tuturor să poarte obrajii bărbieriți, barba e un semn de barbarie, e un semn de primitivism, nepotrivit noii orânduiri, barbă au purtat în istoria corectă profeții mincinoși, începând cu falșii fii ai lui Dumnezeu, nebunii, sodomiții și tâlharii. Nici un om însemnat, nici un om pur n-a purtat vreodată barbă.
Am ascultat Imnul ca în fiecare dimineață și am plâns străbătut de o emoție sinceră, ca în fiecare dimineață, am citit Informațiile Unice, pe care Înțeleptul le-a aprobat pentru ziua de astăzi, în general sunt aniversări ale Marilor Fapte, lupta eroică a Înțeleptului pentru a-i alunga pe Exploatatori.
Am avut cândva amintirea zilelor în care ne începeam zilele în rețea, cu restul muritorilor de pe pământ, știu că Interzicerea Rețelei ne-a lăsat într-o stare de sevraj din care am ieșit greu, fiindcă ne pierdusem capacitatea de a purta dialoguri adevărate, ne înstrăinasem de empatie și de gama emoțiilor îngăduite.
Nu mai păstrez această amintire decât pentru a o vizita rar și a mă încânta de felul Înțeleptului de a vedea atât de departe în viitorul nostru, de felul său decis și totuși subtil de a ne reda demnitatea și umanitatea.
Biblioteca Națională poartă acum numele Înțeleptului, Marele Oraș poartă acum numele Înțeleptului, slujba mea este să arhivez lucrări minore în sălile minore care înconjoară Marea Sală a Operelor Înțeleptului, când trec pe lângă ea simt Marele Extaz Obligatoriu.
Pur și simplu, îl simt, ca și când totul ar fi adevărat.