Pentru Ozzy Osbourne, ultimul disc, Ordinary Man, proaspăt lansat, a venit aproape ca o surpriză. Inițial, a fost doar o întâlnire cu prieteni, într-un studio. A sfârșit prin a deveni un disc a cărui apariție n-o premeditase nimeni, lansat la aproape o decadă de la ultimul lui album, Scream.
Pentru Ozzy, Ordinary Man pare acum unul dintre cele mai importante albume din carieră. „Tehnic, nu este cel mai bun disc pe care l-am scos și nici nu prea contează dacă se va vinde bine sau nu“, spune el. Asta fiindcă Ordinary Man a reușit să îl revitalizeze pe muzicianul în vârstă de 71 de ani, la capătul „celui mai prost an din viața mea“.
Pentru el, 2019 a reprezentat un lung și de probleme, la capătul căruia s-a pomenit doborât de dezamăgire și frustrare. Problemele de sănătate, turneele anulate, consemnarea la pat și la inactivitate aproape l-au doborât de Osbourne, mai mult decât legendarele sale excese cu droguri și alcool.
„Am ajuns să știu pe de rost până și reclamele de la TV“, se plânge el într-un interviu acordat revistei „Kerrang“. Din inactivitate a fost salvat de o colaborare cu muzicianul Post Malone, de care Ozzy nici nu auzise, dar care l-a invitat să cânte împreună o piesă. Și fiindcă Ozzy și Post Malone s-au simțit foarte bine în studio, s-au apucat să cânte împreună încă o piesă, apoi încă una și ideea unui nou album s-a conturat și concretizat pe nesimțite.
Ordinary Man a fost realizat de Ozzy într-un studio plin de amici (chitaristul Andrew Watt, basistul Duff McKagan de la Guns N’ Roses și bateristul de la Red Hot Chili Peppers, Chad Smith), plus o armată de invitați. Lucrurile s-au petrecut cu asemenea viteză că Ozzy nici n-a mai avut timp să îl sune pe bunul lui prieten și colaborator, chitaristul Zakk Wylde.
Ordinary Man l-a făcut pe Ozzy să simtă ce bine este „să faci naibii ceva“ în loc să stea în pat și să se plângă de necazuri.
De asemenea, el spune că realizarea acestui disc (pe care o aseamănă cu cea a primului album Black Sabbath) este rețeta exactă pentru CUM trebuie făcut rock’n’rollul: iute, furios, fără presiune.
„Nu să stai naibii închis într-un studio vreme de trei ani și un producător să te pună să refaci fiecare lucru de 15 ori. Poți să mori și să reînvii de cinci ori dacă faci așa, uiți de unde ai plecat“, explică Ozzy.
„Discul ăsta are multă bucurie în el“, spune muzicianul. „M-a scos din depresie. Și mă simt bine că am reușit să fac ceva. E ca și cum străbați lumea de la un capăt la celălalt înot și, la un moment dat, vezi pământul în zare. Și m-a făcut să îmi spun «Încă nu sunt terminat!».“