Când, în urmă cu exact 20 de ani, turnurile World Trade Center se prăbușeau în cel mai mediatizat atentat terorist din istorie, întreaga tragedie a avut alura unei scene desprinsă dintr-o producție hollywoodiană, ceea ce l-a făcut pe cineastul Robert Altman să declare că 9/11 este „un moment în care viața imită arta: filmele desenează cadrul, oamenii copie filmele“, relatează publicația „The Conversation“.
Atentatele din 11 septembrie 2001 au avut însă un impact imediat asupra industriei filmului. În primă instanță, Hollywoodul s-a ferit ca noile filme să semene cu atentatele, iar imaginea Turnurilor Gemene a devenit tabu – ea a dispărut din producții precum Spider-Man (2001) sau Men in Black II (2002) și a fost ștearsă din altele.
Câțiva ani mai târziu, când șocul atentatelor s-a mai diminuat, Turnurile Gemene au fost restaurate digital pentru nevoile unor filme ca World Trade Center (2006) de Oliver Stone sau United 93 (2006) de Paul Greengrass, care au comentat evenimentele din 2001 din perspectiva rezistenței oamenilor în fața terorismului.
Atentatele teroriste au fost evocate oblic în producții precum Războiul lumilor, de Steven Spielberg, care transpune romanul lui Wells în lumea post 9/11, iar imageria atentatelor poate fi regăsită în The Dark Knight (2008) de Christopher Nolan, unde personajul Joker este reimaginat ca un terorist. Uriașul succes al lui The Dark Knight a fost crucial pentru boomul filmelor cu supereroi (primul Marvel, Iron Man, a debutat în același an) și, comentează „The Conversation“, „poate că nu e o coincidență că succesul continuu al acestor povești cu supereroi se suprapune așa-numitul «war on terror» și, mai ales, cu ocupația Irakului“.
Dacă filmele cu supereroi par a reflecta o nevoie de eroi și lideri competenți într-o perioadă în care geopolitica și moralitatea politică pare a fi tot mai confuză, cel puțin la început, spre finalul decadei, filme realiste precum cele realizate de Kathryn Bigelow, The Hurt Locker (2008) și Zero Dark Thirty (2012), reflectă mai degrabă „ambiguitatea morală a prezenței SUA în Orientul Mijlociu“. La TV, o serie extrem de populară precum Homeland (2011-2020) vorbește despre contraterorism și radicalizare. Interesant, spune, „The Conversation“, în multe dintre aceste producții personajul principal este feminin, o occidentală de rasă albă, poate ca o modalitate de a îmblânzi imaginea SUA în felul în care aceasta este reflectată în filme.
În aceste două decenii, imaginea teroristului s-a schimbat și ea în filmele americane. Înainte de 9/11, teroriștii musulmani sau arabi coexistau cu cei germani sau irlandezi în bestiarul hollywoodian. După atentate, teroristul a devenit aproape exclusiv o creatură a Jihadului. În timp, alți cineaști au încercat să contrazică această stereotipie, străduindu-se să prezinte o imagine cât mai nuanțată a „războiului cu teroarea“ și a implicațiilor lui (ca în The Reluctant Fundamentalist, film de Mira Nair, bazat pe un roman de Mohsin Hamid).
Epoca istorică ce a început odată cu 9/11 s-a sfârșit abrupt anul acesta, după două decenii, cu eșecul catastrofal al recuceririi Afganistanului de către talibani. „Rămâne de văzut“, scrie „The Conversation“, „cum va trata de acum înainte Hollywoodul nu numai momentul 9/11, ci și ramificațiile acestuia. Dezastrul retragerii din Afganistan, văzut de o lume întreagă, ar putea fi un eveniment pe care până și mașina de fabricat vise a Hollywoodului va avea probleme în a-l transforma într-un spectacol al libertății și victoriei“.