Gugustiucii de dupa antena parabolica se iubesc ceva de groaza: iar au cazut closca. Nu vorbesc prostii cind spun „au cazut closca”, pentru ca i-am vazut cu ochii mei cum clocesc cu rindul, si femela, si masculul (ma rog, eu nu stiu care-i masculul si care-i femela, dar cum cei doi au dimensiuni diferite, cred ca-i exclus sa fie gugustiuci homo). Sint la a treia sau a patra generatie de pui pe anul in curs. Ii scot pe banda rulanta, incit nici n-apuc sa-mi dau seama daca-si iau vreodata o pauza.
Ai putea crede ca si-au facut si o afacere din asta – „Clocitul – o problema?! Ouati si de restul se ocupa asociatia noastra familiala!”. Azi vezi un puisor in puf, asteptind cu gura cascata la antena parabolica, miine-i vezi pe astia tusti pe oua. Imi si inchipui lejeritatea cu care parintii – banuiesc, tatal – scapa de progenituri: „Puiule, viata-i grea. Tu esti mare de-acuma, uite ti-au crescut si vreo doua pene. Ia de-aici o musculita de drum si zboara in lume”. Iar puiul dispare pe veci, zboara de la etajul trei pina in ghearele pisicii boschetare care patruleaza pe sub geamul nostru, dupa ce i-am dezvoltat eu reflexul pavlovian, aruncindu-i din cind in cind cite o bucata de salam.
Am vrut sa verific daca treaba asta-i normala la gugustiuci si am dat un search pe google. Prima ocurenta e site-ul www.vinatorul.ro, care m-a lamurit bustean. Cica gugustiucul se cheama „Streptopelia decaocto F., este o specie alohtona, devenita sedentara in Romania, asemanatoare ca aspect cu turturica”. Cica „gugustiucul cuibareste si se odihneste preponderent in localitati, de aceea se poate vina numai in sezonul agricol, la recoltare, cind bogatia hranei scoate gugustiucul din localitati, intr-un soi de pasaj diurn catre cimp”. Ce baza poti sa pui pe informatiile de-aici, daca adminul n-a introdus pe site o vorba despre gugustiucii care cuibaresc dupa antena parabolica? Cica „este o specie interesanta pentru vinatoare”, dar mie unuia mi se pare doar o specie interesanta de urmarit.