Anul 1971 este cunoscut drept o perioadă extrem de importantă în istoria muzicii rock, iar unul dintre evenimentele principale din acest an, eveniment care avea să marcheze profund istoria acestui gen muzical în special și a culturii populare în general, a fost lansarea, pe 8 noiembrie, a discului Led Zeppelin IV. „Fără titlu, enigmatic, misterios, fenomenal, acest al patrulea album al formației Led Zeppelin avea să definească ambiția dusă la extrem a muzicii rock’n’roll“, spune ziaristul Wolfgang Heilemann, într-un articol aniversat publicat de revista „Mojo“.
În 1971, Led Zeppelin, trupă formată cu doar trei ani mai devreme, era deja una dintre cele mai populare și mai de succes formații rock, care lansase deja trei discuri extrem de apreciate, cel puțin de public. La sfârșitul lui 1970 însă, cei patru membri ai formației au anulat toate concertele și au început lucrul la un nou album, în noi condiții. Au refuzat un studio tradițional, preferând să se stabilească la Headley Grange, în Hampshire, într-o fostă casă de corecție din era victoriană pe care au transformat-o în studio de înregistrări. Departe de orice posibilă distracție, muzicienii, locuind împreună, au putut să se concentreze ca niciodată înainte pentru a realiza un „album monumental“.
„E ca și cum un curent magic curgea prin acel loc și prin întregul album compus acolo. Ca și cum așa fusese scris“, spune chitaristul Jimmy Page într-un interviu în revista „Mojo“. „Tocmai l-am reascultat și nu a îmbătrânit deloc“, este de părere basistul John Paul Jones, în vreme ce Robert Plant se întreabă: „E chiar cel mai bun? Nu știu… Cum poți să rezumi 50 de ani de haos? Dar cine ar putea să știe dacă a fost cu adevărat haos sau un accident magnific?“.
Acum, la jumătate de secol de lansare, uriașul succes al acestui album este clar reliefat de cifre: 37 de milioane de discuri vândute, traduse în 24 de discuri de platină, al cincilea album ca vânzări din toate timpurile al unui artist britanic (la egalitate cu The White Album al celor de la The Beatles), și toate acestea numai în SUA. Importantă este însă moștenirea artistică a acestui disc, uriașa influență pe care el a avut-o asupra a generații de fani și, mai ales, de muzicieni.
Starway to Heaven avea să devină nu numai cea mai cunoscută piesă de pe disc, ci și unul dintre cele mai celebre cântece rock din toate timpurile (nr. 3 în topul VH1, locul 31 în topul Rolling Stone’s 500 Greatest Songs of All Time). Numai la radiourile americane a fost difuzată de peste 3 milioane de ori până în anii 2000. „Știam că e o piesă bună, dar nu-mi închipuiam că avea să ajungă un adevărat imn rock. Dar știam încă de atunci că era nestemata acestui disc“, spune Page.
Cu toate acestea, așa cum arată jurnalistul Stephen Davis, piesa Starway to Heaven a avut nevoie de doi ani pentru a ajunge cu adevărat celebră. John Paul Jones își amintește că, atunci când Led Zeppelin a cântat prima dată live Stairway to Heaven, pe 5 martie 1971 într-un concert ținut la Belfast, „publicul era plictisit până la lacrimi așteptând să ne audă interpretând un cântec deja cunoscut“.
Led Zeppelin IV a marcat și momentul în care cei patru membri ai formației au făcut publice cele patru simboluri, celebre astăzi, menite să îi reprezinte. „Am găsit o cărticică simpatică despre semne și simboluri“, spune John Paul Jones, „și am hotărât să ne alegem câte un simbol. Bonham și cu mine am ales simboluri opuse grafic, dar Robert și Jimmy și-au conceput simboluri speciale. Fiecare dintre acestea aveau un înțeles personal“. „Fie o stare de spirit, fie o opinie“, a precizat Plant. Interesant este că membrii formației au ales să lanseze discul fără ca titlul sau numele formației să fie trecute pe copertă.
A fost, explică Jimmy Page, o decizie motivată de faptul că „în ciuda a tot ceea ce reușisem până atunci, o parte a presei considera că ni se face o reclamă mai mare decât meritam. După lansarea celui de al treilea disc, încă primeam cronici negative despre albumele și concertele noastre în unele publicații de profil americane. Era puțin îngrijorător. De aceea ni s-a părut interesant să lansăm un disc fără nici o informație pe copertă și să vedem cum se vinde“, spune chitaristul care amintește că, la vremea respectivă, a evitat chiar să dea interviuri vreme de 18 luni.
La vremea lansării, bateristul John Bonham spunea că „imaginea de pe copertă reprezintă orice vor oamenii să înțeleagă din ea. Pentru mine înseamnă «mai bine trăiesc într-o casă veche decât într-un bloc».
Eu cred că acest album este cel mai bun disc al nostru. Toate albumele noastre sunt diferite, dar acesta este cel mai bun în opinia mea“.