Una dintre cele mai cunoscute vedete rock, autor și interpret a unor piese de uriaș succes, laureat al premiului Grammy, Meat Loaf a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. Născut în Dalas, Marvin Lee Aday avea să se bucure o uluitoare carieră de muzician vreme de șase decenii, de-a lungul căreia a vândut peste 100 de milioane de discuri, dar și a jucat în filme precum Fight Club, Rocky Horror Picture Show sau Wayne’s World.
Aday a debutat la sfârșitul anilor ’60 în Los Angeles cu trupa Meat Loaf Soul, cântând în deschiderea unor formații populare precum The Who, Iggy and the Stooges sau Ted Nugent. Fără prea mare succes însă, ceea ce l-a îndreptat spre lumea teatrului muzical și apoi spre cea a filmului, jucând rolul lui Teddy în filmul-cult The Rocky Horror Picture Show, alături de Susan Sarandon și Tim Curry.
În același timp însă, el avea să îl cunoască pe compozitorul și producătorul Jim Steinman, „Wagnerul muzicii rock“, alături de care a început să lucreze la un album, derivat dintr-un proiect de versiune futuristică rock a lui Peter Pan. Albumul celor doi, numit Bat Out of Hell, avea să fie lansat în 1977 și avea să se dovedească, în ciuda așteptărilor, un succes colosal, cu vânzări de 43 de milioane de exemplare, care l-a transformat pe Meat Loaf în vedetă mondială, dar, de asemenea, a creat tensiuni ce au dus la ruptura cu Steinmann de mai târziu. Dar triumful lui Bat Out of Hell rămâne, iar el avea să inspire și două continuări, Bat Out of Hell II: Back into Hell și Bat Out of Hell III: The Monster Is Loose. Bat Out of Hell II, o nouă colaborare cu Jim Steinmann, cu giganticul succes al single-ului I’d Do Anything for Love (But I Won’t Do That), avea să revitalizeze cariera lui Meat Loaf, la începutul anilor ’90.
Suferind de probleme de sănătate severe datorate, pare-se, infecției cu COVID-19, Meat Loaf a supraviețuit doar un an fostului său colaborator și compozitor Jim Steinman, dispărut în aprilie anul trecut. Ultimul lui disc, Braver Than We Are, a fost lansat în 2016.