Final de noiembrie, anul 1982. Fără să știe, lumea se pregătește de o revoluție, muzicală și culturală. Anunțat de un duet neașteptat și care, inițial, nu impresionează cine știe ce, discul Thriller al lui Michael Jackson apare pe piață. Va fi albumul tuturor recordurilor, unul dintre cele mai mari succese din toate timpurile. Amestecând ingrediente muzicale diferite, aducându-i laolaltă pe Paul McCartney și pe Eddie Van Hallen, Thriller, discul cel mai vândut din toate timpurile, dă publicului un sound pop hibrid care devine normă pentru alți artiști. Îl va reinventa pe Michael Jackson în forma unui star planetar și, ca efect colateral, va susține cauza afro-americană.
Thriller este cel de al șaselea album al lui Michael Jackson care deja, în acest moment al carierei, era un muzician și interpret de mare succes, fie ca artist solo, fie alături de frații săi. După patru discuri solo, primite destul de inegal, Michael părăsește casa de discuri Motown pentru a realiza, sub egida Epic, discul Off the Wall, prima lui colaborare cu producătorul Quincy Jones. Este un mare succes, dar artistul crede că industria muzicală, care i-a acordat un singur premiu Grammy, încă nu îl ia suficient în serios. Este perioada când Michael își ia cu adevărat cariera în mâini, renunță la tatăl lui ca manager și, la sfatul Dianei Ross, începe lunga lui transformare fizică.
Pentru succesorul lui Off the Wall, Michael lucrează din nou cu Quincy Jones, un producător pe care, inițial, casa de discuri nu-l prea dorea, pe motiv că „venea din jazz, muzică ce nu se vinde“.
Pentru Thriller, Michael știe foarte bine ce vrea: „fiecare piesă să aibă potențialul unui hit“. Lucrul cu Jones produce scântei, la propriu și la figurat. „La piesa Beat It, am lucrat cinci zile și cinci nopți fără pauză“, își amintește Quincy Jones într-un interviu pentru „Rolling Stones“. „Am lucrat atât de intens că la un moment dat boxele din studio s-au supraîncălzit și au luat foc.“
Dar, dincolo de eforturile de studio și de calitatea muzicii, discul avea în față un drum lung și nesigur pentru a deveni un succes. A fost momentul când a fost pusă în aplicare o strategie care a aliniat lansarea de single-uri, videoclipuri, implicarea MTV, totul de-a lungul unui an întreg care a culminat cu o revoluție în ceea ce privește o nouă formă de artă video, videoclipul muzical.
Seismul FM
Revista „Billboard“ amintește că, în toamna lui 1982, înaintea lansării Thriller, în lumea muzicii pop nu era nici calm, nici fericire, dimpotrivă. Șefii de la CBS Records știau că au în mână un disc excepțional, dar erau foarte îngrijorați că momentul lansării nu este foarte fericit. În 1982, industria muzicală americană trecea printr-un moment foarte greu. Vânzările scăzuseră cu 50 de milioane de unități în ultimii doi ani, antrenând și o scădere a profiturilor.
Această situație nu se datora, așa cum credeau mulți, faptului că puștii începeau să fie mai preocupați de jocuri video decât de muzică, ea era consecința unei schimbări tehnologice cu urmări de-a dreptul seismice asupra felului în care publicul consuma muzica pop. Mai precis, la finalul anilor ’70, 50,1% dintre ascultătorii de radio au trecut pe posturi FM, punând capăt dominației celor AM. Asta a antrenat căderea audienței pentru Topul 40, difuzat majoritar de posturile de radio încă din anii ’50. În 1982, FM-ul deținea 70% din audiență, iar printre cei de 12-24 de ani, ajungea la 84%.
Pe vremea AM, publicul asculta la radio programe care ofereau „cele mai bune muzici din diverse genuri“. În format FM, ascultătorii aveau ocazia de a asculta numai genul preferat. Această schimbare însemna că fiecare segment al publicului era mai puțin expus la o muzică diferită de ceea ce asculta în mod normal. „Nu mai există un singur Top 40, există o multitudine de Topuri 40, mereu schimbătoare, care depind de genul asupra căruia se concentrează fiecare“, scria „Billboard“ în 1981. Pentru posturile de radio asta se traducea printr-o grijă mult mai mare asupra selecției muzicale pentru un auditoriu foarte specializat.
În 1982, într-un articol denumit Is Rock on The Rocks?, „Newsweek“ aprecia că această fragmentare a publicului afecta muzica pop, ale cărei genuri nu se mai îmbogățeau reciproc, ca pe vremea când Elvis Presley sau Beatles creau un soi de centru al muzicii pop. Elvis și Beatles, în opinia „Newsweek“, au fost „fenomene produse de o nație ce a răspuns la unison la sound-urile unui unic Top 40 difuzat național“. Pentru revista americană, fragmentarea publicului construia un climat în care „nici un star nu mai poate spera la un asemenea impact“.
Ghetou urban
Această fragmentare avea și o consecință de altă natură: de la începutul decadei, muzica pop a artiștilor de culoare își găsea tot mai greu loc la posturile de radio. Nu era ceva rasist; muzica „neagră“ plătea fără să vrea prețul reacției anti-disco ce a antrenat căderea acestui gen la finalul decadei precedente. Muzica „neagră“, mult mai bazată pe ritm, era prea asemănătoare cu disco și artiștii de culoare se vedeau tot mai împinși spre un ghetou al formatului urban contemporary, dispărând de la radiourile pop.
Declinul prezenței muzicii „negre“ se vede în prezența acestor artiști în topul Billboard Hot 100 – 80% dintre ei dispăruseră din clasament până în 1982, nici un disc al unui artist de culoare nu mai apărea în Top 20 albume, în ciuda succesului muzicii în clasamentele urban contemporary. În 1982, doar doi muzicieni de culoare avuseseră succes în acest peisaj, Lionel Richie, cu piesa Truly, și Stevie Wonder cu Ebony and Ivory, un duet cu Paul McCartney. Dar nici măcar un viitor superstar ca Prince nu reușea să pătrundă cu o piesă precum 1999 care mai târziu, după „revoluția Jackson“, avea să cunoască triumful.
Un soi de „zid aparent impenetrabil se ridicase între publicul de culoare și cel alb“, scrie „Billboard“. „În cea mai mare parte, puștii albi și cei negri habar nu aveau ce ascultă unii și ceilalți. Iar pentru un artist negru era tot mai greu să ajungă în frunte.“
Un alt obstacol era nou apărutul MTV, care schimba complet industria muzicală. Lansat în timpul acestei „segregații muzicale“, MTV și-a construit audiența bazându-se pe publicul care avea acces la televiziunea prin cablu în 1981, public majoritar alb.
Iar impactul MTV asupra industriei muzicale s-a simțit cu adevărat abia când postul și-a făcut debutul în ofertele de cablu din New York și Los Angeles, în septembrie 1982.
Drumul spre locul 1
Acesta este momentul în care apare Jackson cu noul lui album, iar CBS Records a decis să nu riște nimic cu lansarea lui. De aceea albumul a fost anunțat de single-ul The Girl Is Mine, în duet cu Paul McCarteny, care apărea fără probleme în topurile pop. Piesa a intrat pe 6 noiembrie în Billboard Hot 100, un debut timid, nu foarte apreciat de critici.
Albumul este lansat trei săptămâni mai târziu, pe 30 noiembrie, și debutează direct pe locul 11, un loc respectabil, dar nu foarte impresionant. Dar CBS se convinsese că strategia de a-l folosi pe Paul McCartney drept cal troian funcționase și, exact când influența acestuia se stingea, a lovit publicul cu un nou single, cu un sound mult mai urban, Billie Jean, adoptat imediat de radiouri, după care cu Beat It, piesă rock, cu celebrul solo al lui Eddie Van Halen.
Concomitent, CBS investea o mulțime de bani în realizarea unor clipuri extraordinare pentru aceste piese, la o calitate încă necunoscută în această nouă formă de artă, clipuri în care publicul putea descoperi și noul standard de coregrafie introdus de Jackson.
Interesant e că, inițial, MTV nu a vrut să le difuzeze, invocând faptul că este un post „specializat în rock“. S-a răzgândit când a văzut prima dată produsele finite, iar numai lansarea lui Billie Jean pe MTV, în martie 1983, a fost suficientă pentru a propulsa albumul pe locul 1 la vânzări. Clipul Beat It a reprezentat și el o mare lovitură, atrăgând și mai mulți tineri spre muzica lui Michael, dincolo de genuri.
În fine, la capătul unui an în care CBS și-a continuat strategia de lansare a pieselor de pe disc, pe 2 decembrie 1983, debuta pe MTV videoclipul Thriller, un adevărat film horror-muzical de 14 minute, regizat de John Landis, ceea ce a constituit o revoluție în industrie. Nimeni nu s-a mirat că, după câteva luni, Michael Jackson câștiga nu mai puțin de opt premii Grammy, fiind practic încoronat drept rege al muzicii pop.
Un star reinventat
Jackson a devenit un superstar planetar, deschizând drumul pentru alți artiști și, în același timp, făcând o breșă prin care muzicienii de culoare au ajuns și ei să fie cunoscuți de un public mult mai larg. Una dintre performanțele realizate de Jackson a fost ceva mai puțin remarcată, dar cu adevărat remarcabilă. Lumea tinde să uite că, în 1982, Michael Jackson era deja un mare star, de mai bine de o decadă. Cu Thriller, el reușea performanța de a se reinventa și a deveni și mai mare. „Încercați să vă imaginați că J.K. Rowling scoate pe piață o serie de cărți mult mai bune și mai de succes decât seria Harry Potter, care, brusc, devine doar o notă de subsol în cariera ei! Doar așa o să puteți înțelege cu adevărat ce a reușit Michael Jackson cu Thriller!“, scrie „Billboard“.