La 80 de ani proaspăt împliniți pe 17 noiembrie, Martin Scorsese este unul dintre ultimii mari cineaști ai Hollywoodului și ai artei cinematografice în general, un „poet din partea întunecată a Manhattanului“, cum l-a definit colegul Woody Allen.
„Cinefil erudit și generos“ (spune revista „Premiere“), una dintre marile figuri ale acelui „New Hollywood“ din anii ’70, alături de colegi de generație și prieteni precum Brian De Palma, Francis Ford Coppola sau Steven Spielberg, Scorsese a făcut istorie cu filme precum Mean Streets, Taxi Driver, Raging Bull, Goodfellas, Casino, Kundun, Gangs of New York, The Departed, Aviator, Shutter Island sau, mai recent, Hugo și The Wolf of Wall Street.
Pentru un astfel de iubitor al artei filmului, epoca actuală nu este una fericită. „Cinematograful este golit de valoare, înjosit, dat la o parte de peste tot, nu din punct de vedere al businessului, ci al artei“, a spus recent marele regizor, aflat la un festival în New York.
„Astăzi, toată atenția din lumea filmului este fixată pe cifre, cost, încasări, număr de spectatori. Ca cineast, ca un om care nu-și poate imagina viața fără cinema, găsesc starea de lucruri de-a dreptul insultătoare.“
În ciuda vârstei înaintate și a mediului actual „în care cinemaul este devalorizat și redus la statutul de «conținut» pe platformele de streaming“, celebrul regizor nu se retrage la pensie, ci este mai ocupat ca niciodată. În anii ce vin, Scorsese intenționează să ducă la bun sfârșit mai multe proiecte:
– Killers of the Flower Moon. Este o producție deja terminată de un an, ce va fi lansată în 2023 pe platforma Apple TV+, care a acceptat să investească un buget considerabil, de 200 de milioane de dolari, în realizare. Killers… este o dramă istorică, bazată pe romanul omonim al lui David Grann, despre ancheta FBI în cazul uciderii mai multor membri ai tribului osagilor, în Oklahoma, care au fost asasinați după ce, în anii ’20, pe teritoriul rezervației lor s-a găsit petrol. Pe genericul acestei producții, „complicii“ uzuali ai lui Scorsese: Leonardo DiCaprio și Robert De Niro. „Premiere“ este de părere că filmul va fi lansat la Festivalul de la Cannes de anul viitor.
– The Wager: A Tale of Shipwreck, Mutiny, and Murder. Un alt proiect de film, o altă epopee istorică bazată pe o carte de David Grann, ce va apărea anul viitor. Este povestea unui grup de pirați care în 1740 ajunge pe coastele Braziliei, primiți ca eroi de comunitatea locală. Filmul va fi finanțat de studioul Apple Original Films, iar în rolul principal a fost anunțat deja, din nou, Leonardo DiCaprio.
– Grateful Dead. Un film biografic dedicat legendarei formații americane, în care rolul principal, cel al carismaticului chitarist și lider al trupei Jerry Garcia, va fi jucat de Jonah Hill. Este un alt proiect Apple, care ar fi cumpărat drepturile de a folosi muzica celor de la Grateful Dead.
– Gangs of New York. Filmul original al lui Scorsese a fost lansat în săli acum 20 de ani. Acum cineastul intenționează să revină asupra războiului dintre bande de la jumătatea secolului al XIX-lea sub forma unei serii TV produsă de Miramax Television. Scenariul este scris de Brett Leonard, iar Scorsese ar trebui să asigure rolul de producător executiv și să regizeze primele două episoade.
Tot ca producător executiv, numele lui Scorsese este asociat și cu viitoarea miniserie TV The Devil in the White City, adaptare a cărții lui Eric Larson, despre ucigașul în serie H.H. Holmes, care a acționat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Rolul principal în serial ar fi trebuit să fie jucat de Keanu Reeves, dar acesta s-a retras. Pe moment, întregul proiect este în stand-by.
– Personality Crisis: One Night Only. Scorsese a realizat mai bine de o duzină de documentare în carieră, multe dedicate legendelor muzicii rock, de la Grateful Dead la Rolling Stones și George Harrison. Personality Crisis este un alt documentar de acest gen, de data aceasta dedicat lui David Johansen, vocalistul formației New York Dolls, unul dintre cei care a pornit mișcarea punk în celebrul oraș american. Documentarul a fost proiectat deja la New York Film Festival, dar se așteaptă să fie difuzat de postul Showtime.