Am cercetat cu atentie orice text scris din incapere, m-am uitat dupa detectoare de fum si n-am dat peste nici un semn relevant care sa-mi interzica fumatul. E drept ca n-am gasit scrumiera, dar asta poate fi la o adica o neglijenta a celor de la hotel. Am deschis larg fereastra, mi-am improvizat o scrumiera si fumez cu sentimentul ca sint un nenorocit de infractor.
Am ajuns la Lipica (se pronunta Lipita), patria celebrilor cai lipiteni, dupa ce am stat o noapte si-aproape o zi in Ljubljana, fiind invitat la cea de-a douazeci si treia editie a festivalului international de literatura „Vilenica”. Oameni multi, vreo patruzeci de scriitori si editori din toate colturile lumii, vreo douazeci de ziaristi si politicieni sloveni. Cu scriitoarea cubaneza Zoe Valdes (una dintre vedetele manifestarii) am stat de vorba vreo doua ceasuri cu o seara inainte, la cina. Are ceva din spiritul si look-ul – cu tot cu greutatea – Cesariei Evora. Chinezii Yang Lian si Yo Yo imi zimbesc din prima secunda in care ne-am vazut, ma saluta si stau de vorba cu mine ca si cum ne-am sti de-o viata. Mai sint doi scriitori – unul tinar, austriac, care pare abia coborit de pe skateboard, si unul mai in virsta, spaniol, coleg de colectie cu mine la Editura Modrijan – cu care mai schimb amabilitati. Cu sefa festivalului, Miljana Cunta, chiar parca ne stim de-o viata. Ne leaga, ca pe luptatorii din Vietnam, experienta de PR-ist care stie ce inseamna sa comunici cu citeva zeci de scriitori deodata.
Primarul Lipicei seamana uluitor de mult cu domnul Simirad si a tinut un speech asemanator lui (nu m-ar mira sa fie si el scriitor). Apropo, acum stau si ma intreb primarul cui e omul asta. Lipica pe care am vazut-o eu e facuta doar din doua hoteluri, in mijlocul unor uriase terenuri de golf, al unor uriase livezi, ingradite cu garduri de lemn, printre care pasc zeci de cai albi, cit vezi cu ochii. Ieri (3 septembrie) am avut o lectura intr-o sala de conferinte de aici. Diseara ma reintorc la Ljubljana, pentru alta (un oras cu centru absolut occidental, dar cu margini si parti autentic romanesti – parlamentul sloven salasluieste in cea mai cinstita cladire patrata, comunista, pe care o vezi si in Romania).
Cam acestea ar fi impresiile – ma tem ca prea haotice – dupa doar o singura zi oficiala de festival. Mai sint inca patru. Eventual, revin cu detalii saptamina viitoare.