Numărul urșilor din țară a crescut, spun unii, foarte mult în ultimii ani, iar suprapopularea duce la faptul că mulți masculi rămân fără teritoriu și ajung să se apropie prea mult de așezările umane. O mare minciună, spun alții, de fapt aceste animale există din cele mai vechi timpuri și mereu s-au descurcat ele între ele, interacțiunile nefericite cu oamenii întâmplându-se doar fiindcă noi le invadăm arealul pe care ei l-au primit în stăpânire de la străbunicii lor, urșii de peșteră. Ne poziționăm într-o tabără sau alta în funcție de cât de departe sau de aproape ne aflăm de primul bârlog.
Mai mult, eu am crescut cu ursuleț de pluș. Era pufos și iubitor și nu se temea de Bau Bau, păzindu-mă întreaga noapte, iar mie și multor alți copii de la șes ni s-a conturat imaginea unui Martinică inofensiv, cu care am pășit în viața adultă în care vezi știri cu impact emoțional.
În iunie 2016, un brașovean de 64 de ani a fost atacat de urs și salvat de un grup de turiști, care au sunat la 112. Vecinii omului au afirmat că animalul ar fi fost o ursoaică rămasă cu câteva zile în urmă fără un pui, pe care îl căuta cu înverșunare în momentul în care i-a ieșit în cale cetățeanul. De la șes, mi-am imaginat că oamenii din zonă l-au răpit pe micul Martinică și mama lui a făcut un fel de dreptate divină.
În noiembrie 2017 un bărbat în vârstă de 91 de ani din Valea Doftanei, județul Prahova, a fost atacat de un urs și a suferit multiple răni, reușind să se salveze din colții animalului doar pentru că avea un topor în mână în momentul atacului. Inițial am presupus că era vorba despre un hoț de lemne, până când am aflat că se afla în propria curte. Iar curtea lui parcă îl delimita de restul lumii, eu nereușind să îl includ într-o sferă mentală a empatiei. Într-o dimineață de august a anului 2017 doi tineri au fost atacați de urs taman în centrul orașului Băile Tușnad. Am presupus că cei doi erau chercheliți după o noapte bahică și sigur au făcut ei ceva ce a enervat animalul, la fel cum a făcut și nefericitul domn din același județ, care și-a găsit sfârșitul după ce, pilit fiind, s-a apucat să arunce cu bucăți de lemn înspre un bârlog, iar animalul a ieșit. Vedeți cum găseam eu mereu explicația celui care ține cu ursul?
Dar acum câteva zile, în Brașov, un candidat care susținea proba de limba română a examenului de bacalaureat a fost eliminat din sală din cauza unui mesaj Ro Alert care anunța prezența ursului în oraș. A fost pentru prima oară când am încremenit de frică, fiindcă putea fi vorba despre copilul oricăruia dintre noi.