În goana de a transforma orice mare succes animat de pe vremuri într-o adaptare de cinema cu actori și o tonă de efecte speciale, studiourile Walt Disney au ajuns și la clasicul desen animat Albă ca Zăpada din 1973, piatra de temelie pe care a fost, de fapt, construit întreg imperiu al lui Mickey Mouse.
Dar, așa cum se știe, și această transpunere pare a suferi din partea obsesiei marelui studio de a se conforma filosofiei DEI și woke pe care șefii o impun în ultimii ani, cu dezastruoase consecințe, în primul rând artistice și, mai nou, comerciale.
Așa se face că o primă poză scăpată de pe platouri a confirmat, recent, că noua Albă ca Zăpada este teribil de woke. Cum a notat cam toată presa din lume, noul film nu va mai avea pitici, ci „creaturi magice“, ca nu cumva să se simtă jignite „persoanele care suferă de nanism“. De asemenea, prințesa „nu mai este o prințesă fragilă, ci o femeie puternică și independentă“, jucată de o actriță „latinx“, Rachel Zegler, care a ținut să afirme răspicat acest lucru într-o conferință de presă.
„Nu mai suntem în 1937 și am conceput o Albă ca Zăpada care nu mai trebuie salvată de prinț“, a declarat Zegler, care pare o aprigă promotoare a ideologiilor extremei stângi. „Și nici nu mai visează la marea dragoste! Ea visează doar să devină liderul care știe că poate fi“, a adăugat actrița.
Această ieșire publică a lui Zegler și imaginea Albei ca Zăpada înconjurată de „creaturi magice“ diverse ca rasă, sex și orientare sexuală s-au dovedit a fi o greșeală de proporțiile unui cutremur, reacția negativă a publicului, pe rețele sociale și în media alternativă, fiind atât de intensă încât nici măcar presa mainstream, aservită marilor studiouri până la identificarea cu „Pravda“ (un cuvânt tot mai des folosit în SUA în ultimii ani), nu a reușit să o acopere cu obișnuitele acuze de „sexism“, „rasism“ și „misoginie“.
A fost exact lucrul de care nu avea nevoie Disney, tot mai zdrobit, în ultimul an, de consecințele devastatoare ale impunerii ideologiei woke și de extremă stângă în producții, soldate cu imense pierderi financiare și cu o uriașă devalorizare a acțiunilor la bursă.
Între timp, însă, a intrat o a doua Albă ca Zăpada, eroina unei alte viitoare adaptări a celebrului basm, de data această o adaptare cât se poate de tradițională. Este inițiativa unor mici studiouri ale „Daily Wire“, o cunoscută instituție media conservatoare americane, ai cărei șefi, în special investitorul și CEO-ul Jeremy Boreing, au avut inițiativa creării unei alternative la divertismentul mainstream actual. Ideea celor de la „Daily Wire“ este simplă și limpede: din moment ce tot divertismentul actual este controlat de câțiva giganți care l-au infestat cu ideologii politice, este vremea ca alții să pună la cale o serie de alternative. „Daily Wire” chiar a lansat o platformă numită Bentkey, ce oferă publicului o mulțime de seriale de animație sau cu actori pentru copii. Noua Albă ca Zăpada, jucată de o actriță albă (Brett Cooper, care este o populară vlogge-riță conservatoare), va fi una dintre producțiile lor viitoare, alături de un serial fantasy, Pendragon Chronicles, o nouă adaptare a legendei regelui Arthur.
Apariția acestei alternative, anunțată printr-un trailer ce pare asamblat în grabă pentru a profita de problemele prin care trece Disney, a avut un efect mult mai mare decât s-ar fi așteptat cineva. Un clip în care cele două actrițe sunt puse una lângă cealaltă s-a viralizat pe rețelele sociale și chiar și media mainstream s-a văzut silită să vorbească despre provocarea aruncată studiourilor Disney. Pentru că declarația publică a lui Brett Cooper s-a dovedit a fi mult mai apreciată de public decât ceea ce a spus Rachel Zegler. „Până în 2030 se așteaptă ca 45% dintre femei vor fi necăsătorite și fără copii. De ce credeți că se va ajunge aici? Tocmai fiindcă ni se spune că bărbații sunt niște gunoaie și că numai carierele noastre de femei sunt ceea ce contează, că un copil este ceva biologic nenatural pentru femei“, a spus „cealaltă“ Albă ca Zăpada.
Se pare că această declarație a avut un mai mare impact la publicul american, tot mai exasperat și enervat de ideologizarea extremă a divertismentului, dovedită, de exemplu, de anulările în serie la canalul Disney+, văzut ca un principal canal de propagandă pentru woke și LGBTQ.
O dovadă în plus a acestei reacții adverse la ideologie este și faptul că studiourile Disney, după ce au dat publicității o imagine „oficială“ din film, cu pitici „tradiționali“, au anunțat grabnic amânarea lansării filmului, fără a oferi un motiv pentru aceasta.
Este evident că un duel dintre un produs realizat de un mamut ca Disney, cu o finanțare uriașă în spate, și un produs independent, făcut cu un buget restrâns, este o luptă inegală, deși se zvonește că Alba ca Zăpada celor de la „Daily Wire“ va fi difuzat și în cinematografe, nu numai pe platforma Bentkey. Cel mai important lucru este că se conturează în ultima vreme tot mai mult o nouă tendință, deocamdată din partea unor actori cu puteri financiare mici. Și anume de a crea o alternativă la un divertisment care, acaparat de corporații gigantice, a ajuns la proporții monstruoase și a uitat adevărata lui misiune.